România și alte 12 state, îndemnate să facă un bilanț aprofundat

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Comisia Europeană a dat marţi publicităţii "Raportul privind mecanismul de alertă", un dispozitiv de detectare a dezechilibrelor macroeconomice, în care recomandă ca 13 state membre, printre care se numără şi România, să facă obiectul unui "bilanţ aprofundat" în 2020, astfel încât să se poată identifica şi evalua gravitatea eventualelor dezechilibre macroeconomice, informează Executivul comunitar.

Statele membre care ar trebui să facă obiectul unui astfel de bilanţ aprofundat sunt: Bulgaria, Croaţia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, România, Spania şi Suedia.

În cazul României, în luna februarie 2019, Comisia a ajuns la concluzia că ţara înregistrează dezechilibre macroeconomice, care vizează în special riscul pierderii de competitivitate la capitolul costuri, o deteriorare continuă a poziţiei externe şi riscuri la adresa stabilităţii financiare. În tabloul de bord revizuit, doi indicatori sunt peste prag: poziţia netă a investiţiilor internaţionale (net international investment position - NIIP) şi creşterea costului unitar al forţei de muncă.

Potrivit Executivului comunitar, creşterea costului unitar al forţei de muncă s-a accelerat semnificativ în 2018 ca urmare a creşterilor salariale puternice în sectorul public. "Trecutul sugerează că o creştere a salariilor în sectorul public este posibil să se răsfrângă în sectorul privat, ceea ce ar putea declanşa pierderi de competitivitate la capitolul costuri", se arată în raportul CE.

Cum arată proiectul de buget pe 2020. Cine pierde, cine câștigă

"Mediul de business este afectat de modificări legislative frecvente şi impredictibile, deseori adoptate fără studii de impact sau consultări cu părţile implicate. Datoria guvernamentală ca procent din PIB este relativ scăzută dar nu mai urmează o tendinţă descrescătoare... Riscurile la adresa stabilităţii financiare care provin din legislaţia anterioară par să se fi diminuat, chiar dacă instabilitatea politică şi legislativă rămâne o sursă de îngrijorare", subliniază Comisia.

Pe ansamblu, raportul Executivului comunitar scoate în evidenţă aspecte ce ţin de creşterea puternică a costului unitar al forţei de muncă şi deteriorarea poziţiei externe. "În consecinţă, Comisia consideră oportun, ţinând cont şi de indentificarea dezechilibrelor în luna februarie, să examineze în continuare persistenţa dezechilibrelor sau reducerea lor", precizează Comisia Europeană.

Statele membre trebuie să remedieze în continuare dezechilibrele macroeconomice cu care se confruntă, pentru a se pregăti pentru provocările pe termen lung şi eventualele şocuri viitoare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik

pixel