România, în topul sărăciei energetice: a treia în UE la restanțe!

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Factură energie electrică
Factură energie electrică
De la 1 iulie 2025, odată cu eliminarea plafonării prețurilor la energie electrică pentru consumatorii casnici, milioane de români se confruntă cu o creștere bruscă și severă a facturilor.

Un studiu realizat de Blocul Național Sindical (BNS), semnat de Radu Soviani și Laura Obreja Brașoveanu, avertizează că noile prețuri din piață sunt în medie cu 67% mai mari decât cele anterioare, iar pentru gospodăriile cu un consum redus scumpirile ajung la peste 113%.

Subvenții inutile pentru unii, prea puține pentru alții

Analiza BNS arată că în ultimele luni ale plafonării, statul a acordat subvenții prea mari unor furnizori, în condițiile în care prețurile din piața liberă erau deja sub pragul plafonat. De exemplu, prețul de 1,3 lei/kWh aplicat consumatorilor ce depășeau 300 kWh/lună a fost mai mare decât ofertele reale ale unor companii. În total, statul a decontat către furnizori peste 31 de miliarde de lei în perioada noiembrie 2021 – august 2024.

Cine pierde cel mai mult: consumatorii vulnerabili

Aproape 83% dintre gospodăriile din România se află în categoriile de consum DA și DB, adică sub 208 kWh/lună. Acestea sunt cele mai afectate de liberalizare, cu scumpiri de peste 80%. În timp ce consumatorii mari, care plăteau deja aproape de prețul pieței, vor resimți o creștere de doar 11%, cei care consumă puțin — în general persoane cu venituri mici — sunt penalizați cel mai dur.

Sărăcia energetică, o amenințare iminentă

Studiul BNS estimează că până la 25% dintre gospodării (aproximativ 1,4 milioane) ar putea intra în zona de sărăcie energetică, adică nu vor mai putea să își permită un consum minim de electricitate. Situația este cu atât mai gravă cu cât România este deja pe locul trei în UE în privința restanțelor la plata facturilor la utilități (14,5%), după Grecia și Bulgaria.

Puterea de cumpărare scade dramatic

Înainte de liberalizare, România era pe locul 5 în UE în ceea ce privește cantitatea de energie electrică ce putea fi cumpărată dintr-un salariu minim brut. După majorările de preț, țara noastră a coborât pe locul 17. Astfel, dintr-un salariu minim brut, românii vor putea cumpăra cu 30% mai puțină energie electrică decât înainte.

Inflația va crește cu cel puțin 2,8 puncte procentuale

Conform estimărilor, doar scumpirea electricității va duce la o majorare a inflației de la 5,45% la 8,25%, fără a lua în calcul efectele în lanț asupra produselor și serviciilor. Dacă liberalizarea gazelor (programată pentru aprilie 2026) ar fi avut loc în același timp, inflația ar fi crescut cu aproape 4 puncte procentuale.

Concluzia autorilor: creștere a costului vieții, accentuarea sărăciei și risc inflaționist

BNS atrage atenția că eliminarea plafonării afectează în mod disproporționat consumatorii mici, adică exact cei care ar trebui protejați. Lipsa unor măsuri compensatorii eficiente — cum ar fi voucherele energetice — și derapajele din piața liberă (unde ofertele au crescut chiar și cu 20% în 24 de ore) ridică semne de întrebare privind echitatea și sustenabilitatea actualului model.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik

pixel