România își redeschide șantierele energetice. Finalizarea hidrocentralelor începute şi blocate - proiect de siguranţă naţională

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Baraj. Foto: Freepik.com
Baraj. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a anunţat, miercuri, că s-a decis în CSAT ca finalizarea lucrărilor la hidrocentralele din România să fie considerat un proiect de siguranță națională.

"Un (...) proiect important de pe ordinea de zi a fost acordul de principiu pentru ca finalizarea lucrărilor la hidrocentralele din România să fie considerat un proiect de siguranță națională.

De ce am susținut această decizie: încă de dinainte de 1989 avem în lucru mai multe hidrocentrale care sunt realizate în proporții de la 60% până la 90% și care nu sunt finalizate nici în prezent din cauza unor aspecte birocratice, unor procese care sunt pe rol, unor lipse de avize de mediu, de scoatere din fond forestier și așa mai departe.

În condițiile în care puterea instalată a acestor hidrocentrale ar însemna creșterea cu 10% a întregii puteri instalate în hidrocentralele din România, acest lucru înseamnă pentru economia României un plus de energie de câteva procente, o energie ieftină, o energie curată și o energie constantă și sigură care ar permite ca în anii următori, alături de celelalte lucrări care au drept scop creșterea producției de energie în România, cum sunt cele pe nuclear sau cele prin care centralele pe cărbune sunt trecute pe gaz, înseamnă o independență energetică a României, înseamnă o siguranță pentru țara noastră și înseamnă foarte probabil condiții mai bune, ceea ce înseamnă un preț mai mic a energiei, înseamnă mai puține întreruperi și înseamnă deci o competitivitate mai bună a economiei naționale, și CSAT a fost de acord ca acest proiect să fie considerat de siguranță națională.

Ca urmare, proiectul urmează să intre în circuitul de avizare și, în condițiile în care se va ajunge, estimăm în luna mai, la o formă finală, urmează să intre în procedura parlamentară, în așa fel încât, odată cu aprobarea lui, să putem reîncepe într-un termen cât mai scurt lucrările de finalizare acestor hidrocentrale, în așa fel încât, în doi ani, maximum în trei ani de zile, cele zece hidrocentrale care sunt în stadii foarte avansate de lucrări, dar care nu pot fi terminate din aceste motive, să poată să intre în producție și să putem să avem un mix energetic mai bun", a anunţat, miercuri, Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României.

 

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a venit cu lămuriri

 

Pentru prima dată, România propune un cadru legislativ prin care proiectele hidroenergetice cu grad ridicat de execuție vor putea fi declarate oficial proiecte de securitate națională — exact cum sunt tratate în alte state democratice și puternice. Totul în baza hotărârilor de guvern, cu aviz CSAT.

De ce?

Pentru că de 35 de ani ne învârtim în cerc:

- peste 200 de avize și autorizații pentru a face o hidrocentrală;

- 10 hidrocentrale aproape finalizate (760 MW putere instalată) sunt blocate de decenii;

- proceduri stufoase care durează mai mult decât construcția propriu-zisă;

- contestații fără interes legitim.

Este timpul să spunem STOP. Securitatea națională este prerogativa statelor membre, așa cum prevede chiar Tratatul UE, art. 4 alin. (2). Este dreptul și datoria noastră să ne asigurăm energia, siguranța, viitorul.

De aceea, proiectul prezentat astăzi în fața CSAT:

- asigură finalizarea proiectelor hidroenergetice începute înainte de 1989 în maxim 3 ani de la începere;

- permite derogări punctuale de la legislația de mediu, achiziții și fond forestier;

- instituie un regim accelerat de autorizare, expropriere și construire;

- transformă marile baraje în zone protejate de drone sau alte amenințări;

- face posibilă finalizarea urgentă a amenajărilor Răstolița, Jiu, Olt, Cerna, Pașcani și altele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: DCBusiness
Barajul Porțile de Fier
Imagine din timpul protestelor angajaților MIPE pe tema tăierii sporurilor
Ilie Bolojan
Taxa majorată cu 50%
Nicușor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Schimb valutar
Inquam Photos / George Calin

Protestele din 2024–2025: România între stradă și urne

Între decembrie 2024 și mai 2025, România a traversat...

Transelectrica / FOTO: Facebook
Hacker / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Dealerii valutari nu afișează prețul real al monedelor pe panourile lor din cauza fluctuațiilor mari ale cursului dolarului / Foto / Reuters / Fatemeh Bahrami / Anadolu
Vienna Insurance Group
Fabrică de lapte / Foto: Freepik
CCR a decis / Foto: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Contor electric

Se dau bani pentru energie! Tot ce trebuie să știți

Românii aflați în situație de sărăcie energetică pot...

Jean Ivan, noul director interimar al Romsilva

Romsilva are un nou director intermediar

Jean Vişan, noul director general interimar al Romsilva....

Casa de schimb / Foto: Arhivă
Neodimium pur
Datorii la stat / Foto: Freepik
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Fabrica de reciclare / Foto: Freepik

pixel