România rămâne fără patru investitori majori

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Patru importanți investitori renunță la proiectele din România
Patru importanți investitori renunță la proiectele din România
Patru investitori importanţi au suspendat investiţiile în România, unul dintre aceştia fiind în domeniul aerospaţial, a declarat miercuri, Răzvan Pîrjol, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

"Numai patru investitori importanţi au suspendat investiţiile în România. Unul dintre aceştia, care şi-a suspendat planul de investiţii, a fost o companie aerospaţială. Este uşor de înţeles, ca parte a turismului care a fost extrem de afectat, şi tot ce este legat de transportul aerian este în mare dificultate acum. Altfel, marile proiecte de investiţii pe care le avem în portofoliu la Invest România au rămas active şi considerăm că avem cel puţin 4.000 de locuri de muncă în stand-by pentru un volum al investiţiilor de 3 miliarde de euro", a menţionat Răzvan Pîrjol, la evenimentul online organizat de EY Româ?nia - "EY Attractiveness Survey Romania 'Cum putem reconstrui România prin investiţii?'".

El a menţionat că a fost demarată o serie de întâlniri video (webinarii) cu reprezentanţii locali şi s-a încercat menţinerea oamenilor "calzi" în ceea ce priveşte apetitul pentru investiţii în România sau pentru relocări în România.

Răzvan Pîrjol a spus că au fost păstrate două scheme de ajutor de stat care au ajutat investiţiile străine. El a precizat că în timpul mandatului său de circa un an s-a menţinut interesul investitorilor străini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik

pixel