România va putea tipări bancnote euro

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Euro / FOTO: Freepik
Euro / FOTO: Freepik
România va dispune, până la sfârşitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro, a declarat, pentru Agerpres, Cristian Popa, preşedinte al Comisiei de numismatică din Banca Naţională a României şi membru al Consiliului de administraţie al băncii.

"În ceea ce priveşte procesul de aderare la zona euro, suntem bucuroşi să informăm publicul că regiile aflate în coordonarea Băncii Naţionale a României, RA Imprimeria BNR şi RA Monetăria Statului, înregistrează progrese majore în dezvoltarea capacităţilor tehnice de imprimare a biletelor de bancă, respectiv de batere a monedei euro. Imprimeria BNR s-a pregătit constant pentru momentul trecerii/tipăririi bancnotelor euro, iar la sfârşitul acestui an, în urma unor investiţii ample, vom bifa un obiectiv important al acestui proces: vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară, ceea ce nu-i puţin.

Din punct de vedere tehnic, vom avea capacitatea de imprimare a biletelor de bancă euro, la standardele foarte înalte cerute de Banca Centrală Europeană. La rândul său, Monetăria Statului deţine infrastructura tehnologică şi competenţele profesionale necesare pentru desfăşurarea activităţilor de producţie a monedei euro, în conformitate cu cerinţele şi standardele impuse de autoritatea monetară europeană", a spus Cristian Popa.

El a menţionat că Regia a realizat investiţii semnificative în echipamente de ultimă generaţie, destinate proceselor de ştanţare, sortare, numărare şi ambalare a monedelor precum prese de înaltă precizie pentru baterea monedelor bimetalice şi echipamente de gravare cu laser, capabile să realizeze matriţe monetare şi microgravuri de înaltă precizie sau cuptoare pentru tratament termic de creştere a durabilităţii matriţelor în procesul de presare.

Cristian Popa a afirmat că nu este vorba doar despre maşini, dar în primul rând despre oameni: cele două regii vor deţine la finalul anului portofolii complete de echipamente de ultimă generaţie precum şi resurse umane înalt specializate, formate în decursul a zeci de ani de activitate în domeniul fabricării de bancnotă şi monedă.

"Desigur, producţia efectivă va fi condiţionată de obţinerea acreditărilor necesare şi de evoluţii pozitive în procesul general de aderare, proces ce trebuie să amintesc că are, de asemenea, printre altele, precondiţia de îndeplinire a criteriilor de la Maastricht, unde mai sunt necesare progrese substanţiale. În ceea ce priveşte designul, monedele euro au o faţă comună, valabilă pentru toate statele membre, şi una specifică ţării. Ce vă pot spune la acest moment este că vom urma şi respecta toate recomandările şi cerinţele Băncii Centrale Europene (BCE) atunci când vom ajunge la alegerea designului pentru faţa specifică.

Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o faţă naţională, care să indice de unde provin. Banca Centrală Europeană are în derulare în prezent un proces de reproiectare a bancnotelor euro, propunându-şi, de asemenea, ca bancnotele euro să devină mai durabile şi mai prietenoase cu mediul.

Luna trecută, BCE a lansat chiar un concurs public pentru grafica viitoarelor bancnote euro. Consiliul guvernatorilor BCE a selectat deja două teme posibile pentru viitoarele bancnote euro, după consultarea experţilor şi a publicului. Aceste teme sunt: "Cultura europeană", axată pe spaţiile culturale comune şi o serie de personalităţi europene, şi "Râuri şi păsări", a mai spus Cristian Popa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel