Românii aleg să-şi facă vacanţele în străinătate

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă
Vicepreşedinte ANAT: Rezervările pentru turismul intern au scăzut mult în iulie;românii preferă să meargă şi în alte destinaţii.

Turismul intern a început foarte bine anul, cu rezervări în creştere în ianuarie şi în prima parte a lunii februarie, însă odată cu apariţia conflictului din Ucraina rezervările au scăzut brusc, susţine Adrian Voican, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Acesta a precizat că acum, în luna iulie, mulţi români preferă să meargă în alte destinaţii, care au fost restricţionate anii trecuţi.

"Turismul intern a început foarte bine ca rezervări în ianuarie şi prima parte a lunii februarie. Din păcate a venit conflictul din Ucraina şi rezervările au scăzut brusc. După aceea au început pas cu pas să se reia din luna mai, care a fost media lunilor corespondente din anii trecuţi. În iunie a fost un vârf mare de rezervări pentru turism intern, datorită termenului scadent pentru voucherele de vacanţă emise în 2019-2020, care din păcate s-a plafonat acum, iar rezervările au scăzut mult. Este o realitate în iulie. Probabil că mulţi vor rezerva last-minute ceea ce nu este de dorit. Rezervările sunt puţine şi pe bugete egale sau mai mici decât anul trecut. Probabil, motivul este că mulţi români preferă să meargă şi în alte destinaţii", a declarat pentru Agerpres Adrian Voican.

În opinia sa, chiar şi românii care deţin voucherele de vacanţă îşi amână în prezent decizia cumpărării unei vacanţe.

"Este o realitate, mai ales în luna iulie. Litoralul va avea vârf de sezon o lună, în luna august. Repet, probabil că vor fi rezervări last-minute. În schimb se văd uşoare creşteri pentru turismul balnear şi pe alocuri pentru turismul montan în timpul sezonului de vară faţă de anul precedent", a precizat el.

Voican susţine că pe litoralul românesc s-au făcut investiţii, în prezent existând multe hoteluri modernizate sau chiar noi, iar tarifele "nu sunt neapărat exagerat de mari", deşi probabil există temerea în rândul românilor referitoare la preţul combustibililor.

"Din păcate au apărut şi ştiri negative despre cazările scumpe pe litoral, dar acestea sunt excepţii. Litoralul are peste 120.000 locuri de cazare în peste 2.200 unităţi clasificate, cu preţuri pentru toate buzunarele", a transmis Adrian Voican.

În ceea ce priveşte incoming-ul, vicepreşedintele ANAT afirmă că a fost destul de slab şi în acest an. "Probabil că e şi percepţia vecinătăţii României cu Ucraina, chiar dacă România nu are absolut nicio problemă. S-a observat o creştere a numărului de turişti în primăvară, dar probabil în general datorită delegaţiilor, datorită turismului de afaceri. S-a reluat turismul de evenimente, au fost şi ceva festivaluri. Oricum sperăm ca participarea României cu standuri, în toamnă, la târgurile de turism internaţionale organizate de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului să fie la înălţime", a subliniat reprezentantul ANAT.

Potrivit sursei citate, rezultatele acestor evenimente se vor vedea anul viitor cel mai devreme şi peste doi ani, "întotdeauna se văd în timp".

"Deja mulţi străini îşi fac rezervările pentru anul viitor şi multe agenţii de turism străine pregătesc programele încă de pe acum. Deci, acum este tardiv să vorbim despre un incoming crescut, dar dacă participarea la târgurile internaţionale din toamnă va fi la înălţime vom putea vorbi de o evoluţie a incoming-ului în următorii doi ani. Pe de altă parte, este necesară şi pornirea unei ample campanii de promovare cu un buget consistent de promovare a României în ţările ţintă. Ar fi bine ca stimulentele promise de Guvern să fie adoptate cât mai repede, pentru că oricum vorbim de o perioadă mai lungă de implementare şi durează 1- 2 ani până când vedem rezultatele, respectiv mai mulţi turişti străini în România", a precizat vicepreşedintele ANAT, Adrian Voican.

În acest context, consultantul în turism şi purtător de cuvânt al ANAT, Traian Bădulescu, a subliniat că turismul românesc are nevoie în primul rând de o campanie de comunicare şi de promovare către publicul românesc.

"Turismul românesc are nevoie, în primul rând, de o campanie de comunicare şi de promovare către publicul românesc. Dacă românii nu cred în propria ţară, nu putem să îi convingem pe străini să creadă şi să vină la noi. Din păcate există multe percepţii negative, unele influenţate şi mediatic. Românii sunt sensibili la extreme şi excepţii. Într-adevăr sunt şi servicii de proastă calitate, pe alocuri, sunt şi preţuri foarte mari, dar acestea sunt excepţii şi nu înseamnă că peste tot în România este scump sau peste tot sunt servicii de slabă calitate. Dimpotrivă. România nu înseamnă doar litoral. Cred că ar trebui o campanie de comunicare către piaţa românească privind schimbarea turismului în bine şi ar trebui ca şi hotelierii şi reprezentanţii structurilor de cazare să colaboreze mai bine cu agenţiile de turism, care pot spune că sunt, în opinia mea, argintul viu al turismului", a declarat pentru Agerpres Traian Bădulescu.

Potrivit acestuia, campania de comunicare şi de promovare ar trebui să se concentreze "absolut pe toate segmentele de turism ale României".

"Evident trebuie găsite câteva direcţii principale. Avem turism şi pe Dunăre şi în Deltă, avem pe litoral, dar avem şi turism balneo-climateric, turism montan şi ecoturism, dar insuficient promovate. Avem preţuri şi servicii bune în Ţara Oaşului, la fel cum avem şi în Munţii Apuseni, Oltenia de sub Munte, în Neamţ sau în Bucovina. Este nevoie de conştientizarea potenţialului turistic românesc şi de o promovare mult mai bună pe plan intern, dar şi pe plan extern", a precizat Bădulescu.

În ceea ce priveşte rezervările pe Litoralul românesc din aceasta perioadă, Bădulescu a subliniat, la rândul său, că se observă o scădere în iulie, pentru că românii au început să călătorească foarte mult în alte destinaţii, având în vedere că s-au eliminat restricţiile impuse de evoluţia pandemiei.

"Românii au redescoperit România, s-a văzut clar în timpul pandemiei. Şi aici avem servicii bune şi de calitate, pentru toate buzunarele. România are tarife de la ieftin la foarte scump, aşa cum au multe alte destinaţii. Într-adevăr pentru litoral se observă o scădere în iulie pentru că românii au început să călătorească foarte mult în alte destinaţii: Bulgaria, Turcia, Egipt, Malta, în circuite, deoarece s-au eliminat restricţiile sau sunt restricţii minimale. Dorinţa de a cunoaşte alte ţări este normală, nu este o problemă dorinţa românilor de a călători. Marea provocare este cum să atragem noi turişti străini în România. Este o problemă că personalul din sector s-a diminuat, însă autorităţile ar trebui să dea dreptul de a angaja în sector mai mulţi cetăţeni străini. Sper ca măcar din toamnă să avem o campanie de promovare constantă şi puternică pe pieţe ţintă organizate de minister (Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului n.r.) împreună cu organizaţiile patronale din turism şi ideal ar fi să se înfiinţeze cât mai repede o Organizaţie de Management al Destinaţiei (OMD), una naţională şi cât mai multe locale, iar acestea să funcţioneze transparent", a explicat consultantul în turism.

Pentru atragerea turiştilor străini în România, purtătorul de cuvânt al ANAT consideră că este necesară participarea la târguri internaţionale şi de evenimente în ţările ţintă, aşa cum au făcut cei ţările vecine. "Ungurii, bulgarii, grecii au organizat la noi evenimente de promovare, workshopuri. Aşa trebuie să facem şi noi, şi repet, campanii puternice de promovare. Trebuie schimbată percepţia asupra turismului românesc", a concluzionat purtătorul de cuvânt al ANAT, Traian Bădulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel