Austeritate cu mănuși. Guvernul taie simbolic din bugetele birourilor parlamentare
Guvernul introduce o reducere...
Astfel, în contextul măririi dobânzilor bancare și interbancare și al creșterii inflației din ultima perioadă, românii care au credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine în sprijinul persoanelor fizice aflate în imposibilitate de plată.
Potrivit unui comunicat transmis de instituție, "prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice, prevăzută de Legea nr. 151/2015."
În cadrul întâlnirii periodice a Comisiei de Insolvență la Nivel Central – organism care reunește reprezentanți ai ANPC, ai Ministerelor de Finanțe, al Muncii și Protecției Sociale, al Justiției și Oficiulului Național al Registrului Comerțului -, care s-a desfășurat pe 10 august 2022, cu participarea vicepreședintelui ANPC, Sebastian Hotca, au fost discutate condițiile actuale pe care le prevede Legea nr.151/2015 și posibilitățile amendării acesteia, în viitoarea sesiune parlamentară. Acest demers este necesar pentru ca legislația în domeniu să fie actualizată, în conformitate cu evoluția economică a momentului, astfel încât un număr cât mai mare de consumatori să poată avea acces la cele trei tipuri de proceduri, mai arată sursa citată.
"Dorim ca accesibilitatea procedurilor de insolvență a persoanelor fizice să fie cât mai la îndemâna consumatorilor, iar pentru aceasta și pentru alte lămuriri îi așteptăm la sediile noastre din toată țara, pentru a le oferi consiliere gratuită și sprijin", a declarat Ruxandra Badea, director al Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice.
Datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate
Prin procedura de insolvență a persoanelor fizice este reglementată situația în care datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire încă 1 an, transmite ANPC.
Persoanele fizice care au bunuri sau venituri urmăribile și nu se încadrează pentru procedura pe bază de plan de rambursare pot opta pentru procedura prin lichidare de active.
Persoanele fizice care au peste vârsta standard de pensionare și au pierdut jumătate sau total capacitatea de muncă pot beneficia de ștergerea datoriei, în cazul în care valoarea acesteia este de maximum 10 salarii minime pe economie.
Persoanele interesate să acceseze aceste proceduri se pot informa de pe site-ul ANPC sau pot lua legătura cu birourile teritoriale de insolvență din cadrul comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor, potrivit Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul introduce o reducere...
Guvernul deschide o nouă...
După jaful uriaș de la...
O schimbare neașteptată de ton...
Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...
Vremea va fi rece în municipiul...
Prima lună din 2026 aduce patru...
Cipru preia joi președinția...
Un număr de 404.604 persoane...
2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...
Moneda națională a încheiat...
Nivelul accizelor la bere, vin,...
Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...
Gigantul taiwanez al...
Agenția de rating Moody’s a...
Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...
Ţinta Companiei Naţionale de...
România, pe muchie între export...
Ministerul Apărării de la...
O propunere legislativă depusă...
Parlamentul a adoptat Legea...
Diamantele nu mai sunt doar...
O propunere legislativă depusă...
Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...