Românii care riscă să fie amendați dacă nu își schimbă actele în 15 zile

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Ce este bine de știut
Ce este bine de știut
Noile reguli au intrat în vigoare și se aplică începând din acest weekend, mai precis de sâmbătă. 

Este vorba de o serie de măsuri noi în domeniul evidenței populației. Modificată prin Legea 162/2023, Ordonanța de Urgență 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români are acum un nou conținut la articolul 39: “persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”.

Schimbarea domiciliului 

Cei ce nu respectă regula amintită, fie că este vorba despre persoane împuternicite din cadrul serviciilor publice de evidență a populației sau polițiști, riscă să primească amenzi cuprinse între 40 și 80 de lei. 

În același timp, ordonanța introduce și obligația de a solicita, în termen de 15 zile, eliberarea unui nou act de identitate în cazul schimbării domiciliului. 

Nu mai mult de 10 persoane 

Care este, de fapt, rostul acestor prevederi reformulate? Prin ordonanța menționată mai sus se instituie obligația de remediere a neconcordanței dintre adresa din acte și cea la care se locuiește efectiv și în cazul stabilirii reședinței la o adresă, nu doar a domiciliului.

În plus, de-acum, nu se mai vorbește de mutarea la o adresă, ci de a locui la alte adrese decât cea din actul de identitate. Pe lângă această schimbare, din 10 iunie, la aceeași adresă se mai pot înregistra, cu domiciliul sau reședința, cel mult zece persoane. Totodată, de-acum, gazdele celor care nu au înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiesc efectiv vor trebui să-i însoțească la autorități, pentru a-i lua în spațiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Muncitori
Tichete de valoare
Bani
Cumparaturi online. Foto: Pexels.com
Bani
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Pistol. Foto: Freepik.com
Birou firma. Foto: Freepik.com
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Drujba. Foto: Freepik.com

IKEA cumpără 24.000 de hectare de pădure

IKEA își extinde „pădurea” în Europa: achiziție uriașă...

Glob de ciocolata. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bani / Foto: DCBusiness

Mecanism nou pentru proiectele suspendate din PNRR

Guvernul lansează în dezbatere un proiect de OUG care...

Tineri așteaptă trenul într-o gară / Foto: Freepik
Sam Altman, CEO Open AI

pixel