Românii vor automobile electrice. Interes mai mare ca nemții

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Românii sunt dornici de a-și achiziţiona autovehicule electrice, conform unui studiu realizat de E.ON şi Kantar EMNID, conform căruia 36% dintre cei care în momentul sondajului erau în căutarea unei maşini noi, intenţionau să cumpere una electrică.

Românii sunt însă sceptici atunci când sunt întrebaţi despre cum văd viitorul vehiculelor electrice pe şosele. Astfel, 22% dintre cei chestionati spun că este exclus ca ţara noastră să ajungă vreodată la performanţa de a avea un parc auto format în majoritate din vehicule electrice.

Alţi 25% dintre conaţionali previzionează că vehiculele electrice ar putea depăşi numărul vehiculelor cu motor convenţional abia peste 20 de ani.

De fapt, în Europa de Est regăsim cele mai negative proiecţii privind viitoarea eră a mobilităţii. De exemplu, doar 15% dintre cehi consideră că maşina electrică ar putea deveni regina şoselelor în următorii 10 ani. Cei mai sceptici se declară ungurii, cu doar 14 procente dintre respondenţi, convinşi fiind că schimbarea se va face în cel mult un deceniu.

Conform răspunsurilor celor chestionaţi, în România, unul dintre principalele motive descurajante pentru cei care nu s-au lăsat încă convinşi să investească în maşini electrice ar fi numărul scăzut de staţii de încărcare.

La polul opus, fani înrăiţi ai industriei auto şi mari iubitori de nou în domeniu, când vine vorba de maşini electrice germanii se dezmint. Deşi nu se pot plânge de lipsa infrastructurii dacă vorbim despre staţiile de încărcare, majoritatea dau vina ba pe preţ, ba pe autonomia redusă asigurată de baterie. Prin urmare, Germania se poate lăuda cu cel mai mare număr de sceptici cu privire la noua eră a mobilităţii. O treime dintre germani nu cred că vehiculele electrice le vor surclasa vreodată numeric pe cele care consumă benzină sau diesel.

Deşi în ultimii ani în Germania s-au făcut progrese uimitoare atât la capitolul infrastructură, cât şi referitoare la varietatea de modele oferite şi la preţul de vânzare al acestora, doar 16% dintre cei interesaţi să cumpere o nouă maşină, vor achiziţiona un autoturism electric.

Citește și:Scandal de spionaj la Tesla. Cine ce a furat și pentru cine

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com
Studiou Disney / sursa foto: Pexels.com / Lucas TENTELIER
Foto: Reuters
Case de schimb valutar
Plată online / Foto: Freepik
Contabilii și firmele vor avea un an greu în 2026 / Foto: Freepik
Banca Națională a României
O nouă lege prevede colectarea de date de către marile instituții bancare
TikTok. Freepik.com
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

pixel