Romgaz intenționează o creștere a producției zilnice

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Începe producția la o nouă structură
Începe producția la o nouă structură
Producţia zilnică a Romgaz va creşte cu circa 30%, ca urmare a începerii producţiei în zona adâncă a structurii Caragele, prin sonda 77 Rosetti, şi a intensificării exploatării în zona de adâncime medie a structurii, prin introducerea în producţie a două noi sonde, informează compania printr-un comunicat. 

Potenţialul productiv zilnic din zona adâncă a structurii Caragele este de peste 1.500 barili echivalent petrol.

În anul 2016, Romgaz a identificat o importantă descoperire în sectorul nord estic al Platformei Moesice, în cadrul ansamblului structural Caragele, la adâncimi de peste 4.000 m, această sondă confirmând în exploatare descoperirea anunţată iniţial. Descoperirea a necesitat perioada specifică de evaluare complexă geologică a acumulării de hidrocarburi, precum şi proiectarea şi pregătirea lucrărilor de dezvoltare care să permită începerea producţiei.

"Acest rezultat răsplăteşte efortul deosebit al companiei din ultima perioadă de timp, de a explora la mare adâncime, în condiţii dificile de mare risc, dar cu perspectiva confirmării unor importante acumulări de hidrocarburi , în perimetrele aflate în concesiune. Lucrările de explorare şi dezvoltare în această zonă vor continua într-un ritm susţinut, pentru creşterea potenţială a volumului resursei estimate, precum şi pentru valorificarea acesteia. Concomitent, Romgaz a intensificat exploatarea în zona de adâncime medie a structurii Caragele, prin introducerea în producţie a două noi sonde, cu un debit zilnic mediu de peste 1.000 boe", a declarat Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.

Citește și Planurile Romgaz privind proiectul Neptun. De unde va lua bani

Cele trei sonde oferă o nouă perspectivă structurii Caragele, prin creşterea producţiei zilnice cu aproximativ 30 %, ceea ce a indus o sporire a producţiei totale a Companiei cu 1,4% în luna ianuarie, precizează reprezentanţii companiei. SNGN Romgaz SA desfăşoară operaţiuni petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare în opt perimetre pe teritoriul României şi are ca obiectiv principal continuarea lucrărilor de explorare pentru identificarea de noi resurse de hidrocarburi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik

pixel