România se pregătește să aplice Directiva UE privind transparența salarială
România se pregătește să aplice...
Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz are în desfășurare o analiză pentru preluarea celui mai mare combinat chimic din România, o mișcare strategică ce i-ar permite să furnizeze gaze la un preț avantajos pentru producția de îngrășăminte, a declarat miercuri ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul unui eveniment de specialitate.
Romgaz își extinde portofoliul în industria chimică
Potrivit ministrului, Romgaz evaluează această preluare din perspectiva cost-beneficiu, analizând atât implicațiile economice, cât și impactul asupra securității naționale.
"Romgaz are în lucru o analiză pentru preluarea unui mare combinat din România, care i-ar permite să dea gaze la un preț care să renteze pentru producția de îngrășăminte chimice și să-și extindă portofoliul în acest sens. Este o analiză complexă și vom vedea rezultatele, dar mandatul politic și de securitate națională există pentru a face astfel de demersuri", a explicat Burduja.
În prezent, industria îngrășămintelor din România se confruntă cu provocări majore, în principal din cauza prețului ridicat al gazelor, o resursă esențială în acest sector.
Industria chimică, afectată de politici europene și costuri ridicate
Ministrul a criticat politicile europene care au dus la declinul industriei locale, susținând că România trebuie să își protejeze capacitățile industriale pentru a nu deveni dependentă de importuri.
"Prin politici de tip terapie-șoc, o parte bună a industriei noastre a fost pusă pe butuci și am ajuns să depindem de alții. Acest lucru este și un risc de securitate, mai ales când nu avem capacitatea de a produce îngrășămintele chimice necesare agriculturii", a subliniat Burduja.
El a menționat că repornirea unui combinat aflat în conservare necesită investiții de 300-400 de milioane de euro, motiv pentru care este esențială menținerea în funcțiune a infrastructurii existente.
Gazele din Neptun Deep și viitorul producției interne
Pe termen lung, România își propune să crească semnificativ producția de gaze naturale, atât pentru consum intern, cât și pentru dezvoltarea industriei.
"Avem un plan clar pentru creșterea producției de gaze, inclusiv prin Neptun Deep, unde vom avea o producție cu până la 100% mai mare decât astăzi", a afirmat ministrul.
Pe lângă exporturi și utilizarea gazului în industria chimică, România mizează și pe construirea de termocentrale pe gaz, care ar transforma această resursă în energie electrică. Printre proiectele menționate se numără Iernut, Mintia, Ișalnița, Turceni și Năvodari.
Romgaz urmează să finalizeze analiza privind preluarea combinatului chimic și să stabilească dacă investiția este sustenabilă pe termen lung. Dacă tranzacția se concretizează, România ar putea reduce dependența de importurile de îngrășăminte și stabiliza prețurile din agricultură, un sector puternic afectat de creșterea costurilor de producție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
România se pregătește să aplice...
ANAF descoperă o fraudă de...
CEC Bank face mai accesibilă...
Bitcoin își revine după minimele înregistrate vineri,...
Curtea Constituțională a...
Ministrul Muncii, Florin...
Președintele României, Nicușor...
Curtea Constituțională a...
Bulgaria mizează pe turism...
Compania Națională de...
NASA redeschide licitația...
Cea de-a XIX-a ediție a...
Un jaf spectaculos a avut loc...
Volumul uriaș de petrol aflat...
Averizare din partea SRI...
Industria berii din România a...
Curs valutar BNR, 20 octombrie.
Christine Lagarde explică...
Curtea Constituţională a...
În perioada 1 ianuarie - 31...
Ziua de 20 octombrie este una...
China accelerează...