Rubla rusească s-a apreciat după ce Putin a luat o decizie cu privire la valuta obţinută de exportatori

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Rubla rusească
Rubla rusească
În urma unei decizii în privința protejării rublei, pe care Vladimir Putin a impus-o exportatorilor, moneda rusească s-a apreciat. 

Rubla rusească a înregistrat o creștere de peste 3% joi, ajungând la un maxim al ultimelor peste două săptămâni, după ce președintele Vladimir Putin a ordonat vânzarea obligatorie a valutei provenită din veniturile unor anumiți exportatori în scopul de a susține rubla, arată Reuters.

În această dimineață, rubla s-a apreciat cu 3,1% față de dolar, ajungând la 97,14 față de moneda americană, atingând anterior 96,4550, cel mai puternic nivel din 27 septembrie.

Rubla rusească a crescut, de asemenea, cu 3% față de euro, ajungând la un raport de 103,30, iar față de yuan s-a majorat cu 3% ajungând la 13,29 per unitate.

Guvernul rus a anunțat miercuri seara că Putin a semnat un decret pentru reintroducerea controalelor de capital pentru o listă nespecificată de companii exportatoare, o măsură care a fost pe masa de lucru încă din august, când rubla a scăzut sub 100 de unități față de dolar.

Această prăbușire a forțat Banca Centrală a Rusiei să efectueze o creștere de urgență a ratei dobânzii cu 350 de puncte de bază, dar, ca urmare, rubla nu s-a recuperat semnificativ, scăzând până la un minim din ultimele 18 luni de 102,3450 unități, la începutul acestei săptămâni.

"Scopul principal al acestor măsuri este de a crea condiții pe termen lung pentru creșterea transparenței și predictibilității pieței valutare, reducând astfel posibilitatea speculației valutare", a declarat primul ministru adjunct Andrei Belousov într-un comunicat.

Citește și: Rusia și Arabia Saudită, discuții despre prețul petrolului în contextul războiului din Orientul Mijlociu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Bani / Foto: DCBusiness

Acord în coaliție. Salariul minim crește de la 1 iulie 2026

Salariul minim va crește de la 1 iulie 2026. Coaliția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Lingouri de cupru / Foto: DCBusiness

Bloomberg: Cuprul intră într-un deficit structural din 2026

Piața globală a cuprului se îndreaptă spre un deficit...

Donald Trump și Vladimir Putin
Ministerul Finanțelor
Ghișeu
Barajul Paltinu
Arcelor Mittal Tubular Products Iași
Inflație / Foto: Freepik

România continuă să fie ţara cu cea mai mare inflaţie din UE

România a fost şi în luna noiembrie ţara UE cu cea mai...

România se află pe locul doi la exportul de grâu moale
Bani
Document. Foto: Freepik.com
Discutii la Guvern
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
factura. Freepik.com
Documente ANAF. Freepik.com
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Oameni pe stradă
Palatul Știrbei
Netflix / Foto: Freepik
Podul Giurgiu - Ruse
Ispectori ai ANAF și Vamei
Foto: Facebook MADR
Nave petroliere / Foto: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

pixel