Rusia lui Vladimir Putin preia controlul! Va fi lider mondial

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este concluzia americanilor
Este concluzia americanilor
Rusia va deveni cel mai mare exportator global de grâu, în pofida introducerii unei taxe la exporturile de grâu, precum şi a unei cote la exporturile de cereale, se arată într-o estimare realizată de Departamentul American al Agriculturii (USDA), informează site-ul rt.com.

În sezonul 2020 - 2021, care se încheie la 30 iunie, Rusia va deveni principalul exportator de grâu, după ce în sezonul precedent UE a depăşit-o la vânzările de grâu peste hotare, arată datele USDA.

Preţul la export pentru grâul rusesc a crescut după ce, la mijlocul lunii decembrie, autorităţile de la Moscova au aprobat introducerea unei taxe la export. Conform USDA, introducerea taxei la export nu va împiedica Rusia să redevină cel mai mare exportator global de grâu.

Luni, preşedintele Uniunii Exportatorilor de Cereale din Rusia, Eduard Zernin, a declarat pentru pentru Reuters că Moscova analizează o posibilă majorare a taxelor la exporturile de grâu, preconizate în prezent la 25 de euro pe tonă în perioada 15 februarie - 30 iunie.

Rusia, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de grâu, încearcă să stabilizeze preţurile la alimente pe piaţa internă prin introducerea unei taxe la exporturile de greu, precum şi a unei cote la exporturile de cereale şi alte măsuri, după ce preşedintele Vladimir Putin a criticat majorarea preţurilor la alimente.

Citește și Orașul New York îi întoarce spatele lui Donald Trump

"Taxa la exporturile de grâu este destinată să stabilizeze preţurile la cereale pe piaţa internă. Cu toate acestea, preconizata taxă de 25 de euro a fost deja aproape absorbită de pieţele globale", a spus Zernin.

Luni, două surse din apropierea discuţiilor au declarat pentru Reuters că Guvernul rus analizează posibilitatea majorării taxei la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, adăugând că există şanse marţi ca noul nivel al taxei să fie aprobat. Una din surse a mai spus că majorarea ar putea intra în vigoare din 15 februarie sau 15 martie, dacă va fi aprobată de Guvern.

În ultimii 20 de ani, Rusia a trecut de la o ţară dependentă de importurile de grâu la una care este responsabilă pentru o cincime din vânzările mondiale, graţie solului fertil care produce recolte mari la preţuri atractive. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com

pixel