Rușii pot răsufla ușurați. SUA renunță iar europenii câștigă

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Germania trebuie să ia o decizie importantă
Germania trebuie să ia o decizie importantă
Statele Unite au anunţat miercuri că renunţă la sancţionarea principalei companii implicate în construirea gazoductului Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania, informează AFP.

"Măsurile adoptate astăzi demonstrează angajamentul administraţiei (preşedintelui Biden) faţă de securitatea energetică în Europa, în conformitate cu promisiunea preşedintelui de a restabili relaţiile cu aliaţii şi partenerii noştri din Europa, o chestiune de securitate naţională", a declarat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, anunţând această decizie.

"Opoziţia noastră faţă de gazoductul Nord Stream 2 este neclintit", a adăugat secretarul de stat al SUA, dar "deşi nu suntem întotdeauna de acord, alianţele noastre rămân puternice".

Într-o scrisoare adresată Congresului, Antony Blinken indică faptul că a decis să sancţioneze mai multe entităţi ruseşti implicate în proiect, în timp ce compania Nord Stream 2 AG, o filială a gigantului rus Gazprom cu sediul în Elveţia, şi CEO-ul său, germanul Matthias Warnig, sunt scutiţi de sancţiuni.

Şeful OMV, reproșuri la adresa SUA. Nu vă amenințați PRIETENII

Aceste scutiri sunt "în interesul naţional al SUA", subliniază Blinken în scrisoarea adresată congresmenilor, care au votat în 2019 o lege ce obligă executivul să impună sancţiuni părţilor implicate în proiectul Nord Stream 2.

Impunerea sancţiunilor "ar fi afectat relaţiile Statelor Unite cu Germania, Uniunea Europeană şi alţi aliaţi şi parteneri europeni", justifică Blinken.

Berlinul insistă asupra faptului că proiectul este "necesar" şi "consideră sancţiunile americane o interferenţă în afacerile sale interne".

Ucraina, pe care gazoductul o ocoleşte, şi alte ţări din Europa de Est "continuă să îndemne SUA să se opună proiectului Nord Stream 2, dar nu toate sunt în favoarea sancţiunilor împotriva unor entităţi sau a unor europeni", a adaugă secretarul de stat american. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel