Rușii şi-au reluat participarea la acordul exporturilor de cereale ucrainene

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Rusia a revenit asupra deciziei de a bloca exporturile ucrainene de cereale
Rusia a revenit asupra deciziei de a bloca exporturile ucrainene de cereale
Rusia a anunţat miercuri că şi-a reluat participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene, după ce a primit "garanţii scrise" din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea culoarului maritim utilizat pentru transportul lor, informează AFP.

"Rusia consideră că garanţiile primite până în prezent par a fi suficiente şi îşi reia punerea în aplicare a acordului", a anunţat Ministerul Apărării rus pe Telegram.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat puţin mai devreme reluarea exporturilor de cereale ucrainene miercuri, la prânz, prin culoarul maritim umanitar din Marea Neagră.

"În urma discuţiei mele cu (preşedintele rus Vladimir) Putin, ieri (marţi), expedierile de cereale vor continua începând de astăzi la prânz", a declarat Erdogan.

Potrivit preşedintelui turc, care a făcut acest anunţ în faţa grupului parlamentar al partidului său, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu l-a apelat telefonic pe omologul său turc Hulusi Akar pentru a-l informa că exporturile de cereale vor fi reluate "ca înainte", începând de la orele 09:00 GMT.

Erdogan, care a avut marţi o convorbire la telefon cu omologul său rus, urmează să discute cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în cursul zilei de miercuri, a confirmat el.

Şeful statului turc a mai declarat, potrivit dpa, că naţiunile sărace din Africa vor avea prioritate la primirea de cereale ucrainene.

Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat să se acorde prioritate unor ţări precum Somalia, Djibouti şi Sudan, a declarat Erdogan, adăugând că a fost de acord cu ideea.

Rusia şi-a suspendat sâmbătă participarea la acest acord, invocând atacul ucrainean cu drone asupra unor nave militare ruseşti în portul Sevastopol din Crimeea anexată, atac în care, potrivit Moscovei, dronele aeriene şi maritime pilotate de la distanţă s-au deplasat prin culoarul securizat destinat navelor ce transportă cereale ucrainene.

Moscova a avertizat luni asupra ''pericolului'' continuării navigaţiei fără acordul său şi a cerut Ucrainei să garanteze securitatea respectivului culoar maritim.

Citește și:

Calea feroviară cu ecartament european va fi extins în Moldova și Ucraina

Posibilitatea extinderii ecartamentului feroviar european în Ucraina și Moldova a devenit mai mult decât o simplă propunere. Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții (BEI) au lansat un studiu de prefezabilitate, pe care îl numesc "un pas esențial în pregătirea unei mai bune conectivități UE-Ucraina și Moldova după război".

"Astăzi, Comisia, împreună cu BEI, lansează un studiu de prefezabilitate pentru a evalua modul în care se poate realiza o mai bună conectare a rețelelor feroviare din Ucraina și Republica Moldova la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T)", afirma BEI la 21 octombrie. Studiul este realizat de serviciul de consultanță tehnică al BEI, JASPERS, care ar trebui să aibă primele concluzii gata până în luna mai a anului viitor, 2023.

Schimbarea ecartamentului

Cele două țări au în prezent o rețea feroviară cu ecartament larg, de 1520 mm. În majoritatea țărilor europene, calea ferată are o lățime de 1435 mm. Această diferență de ecartament înseamnă că mărfurile trebuie reîncărcate la graniță sau oriunde are loc schimbarea ecartamentului. Acest lucru are ca rezultat un timp de tranzit suplimentar.

De la izbucnirea războiului din Ucraina, Comisia Europeană a acordat prioritate conectivității cu Ucraina și Moldova. Ca parte a acestei strategii, a inclus o mai bună conectivitate cu țările din cadrul revizuirii TEN-T. Rețeaua TEN-T ar trebui să fie extinsă către Ucraina și Moldova din Polonia și România, susțin ei. Extinderea ecartamentului standard ar putea facilita acest lucru.

Este fezabil?

Deși rețeaua TEN-T este ajustată și extinsă în mod constant, construirea de noi linii de cale ferată este o dezvoltare costisitoare și consumatoare de timp. Până acum, industria s-a concentrat mai des pe extinderea ecartamentului larg spre Europa. De exemplu, un consorțiu format din ÖBB-Infrastruktur AG, Căile Ferate Slovace, Căile Ferate Ruse și Căile Ferate Ucrainene a luat în considerare extinderea liniei cu ecartament larg din orașul slovac Kosice până la Viena, în Austria. Cu toate acestea, fondurile nu au fost niciodată colectate, iar odată cu începerea războiului din Ucraina, acest proiect a fost anulat. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Energie / Foto: Freepik
Freepik.com
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Staâlpi de înaltă tensiune / Foto: pxhere

A fost convocat Comandamentul Energetic Naţional

Condiţiile meteo din ultimele zile impun luarea de...

Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Contabil / Foto: Freepik
Cumpărături online / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Inundații / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
Electrocentrale Craiova
Nicușor Dan, declarații după reuniune la ambasada României de la Paris / Foto: Președinția României
Lingouri de aur și argint

Saxo Bank: aurul poate ajunge la 5.000 de dolari pe uncie

Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...

Marco Rubio, Donald Trump, Pete Hegseth și generalul Daniel Caine
Intervenții pe liniile de înaltă tensiune
Nicolas Maduro și siția lui sunt aduși la tribunalul din New York / Captură video
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Curier. Foto: pexels.com
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Mașină electrică / FOTO: Freepik

Înmatriculările de maşini electrice au explodat în Germania

Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...

2025, un an al recordurilor pentru piața de artă

Raportul Artmark arată o creștere de peste 11% față de...

Sofer camion. Foto: Pexels.com

Creştere în sectorul transportului rutier de mărfuri

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,5%, în...

Ghișeul.ro din nou nefuncțional
Teren de vanzare. Foto: Freepik.com
Bitcoin / Foto: Unsplash

Bitcoin reîncepe să crească. Ce urmează - Analiză

Prețul Bitcoin începe să crească, înainte de publicarea...


pixel