Acești bani ar urma să fie acordati atât salariaților de la stat cât și celor de la companiile private dar numai celor care sunt angajați cu contract de muncă.
Subvenția va consta în tichete cu valoarea de 1.500 de lei și care vor fi acordate o dată la trei ani.
Salariații ar putea să primească subvenția pentru achiziționarea unei biciclete dar și o indemnizație de kilometraj pentru bicicletă, ambele sub forma unor tichete. Indemnizația va fi de 33 de bani pe kilometru, însă limita anuală va fi de 300 de lei. Această sumă va putea fi acordată și celor care deja au o bicicletă.
Citește și: Bătrâna Pegas, transformată în bicicletă inteligentă. Interviu EXCLUSIV
Acordarea acestor subvenții și indemnizații va fi lăsată la latitudinea angajatorilor după ce se vor purta negocieri cu reprezentanții salariaților sau a sindicatelor.
Scopul declarat, încurajarea utilizării bicicletelor
Propunerea legislativă prevede ca bicicleta cumpărată cu ajutorul subvenției să fie utilizată în principal în interes de serviciu dar lasă posibilitatea acestora de a o folosi și în timpul liber, acest lucru inducând tendința spre un stil de viață mai sănătos dar și la descongestonarea traficului din orașe.
Proiectul acestei legi a fost votat de Senat încă din anul 2016 iar acum se află la comisiile din Camera Deputaților, forul decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...