Salarii ce pot ajunge la 3000 de euro. Nu ai nevoie de BAC sau experiență

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Merită încercat
Merită încercat
Tinerii își găsesc greu un job. Angajatorii cer tot felul de specializări, diplome. Dar... 

Există însă un job unde tinerii pot merge și fără experiență și fără diplomă de bacalaureat și unde salariul depășește multe alte venituri din România. Se caută însoțitori de zbor! În special după ce companiile aeriene au fost forțate să concedieze o bună parte din personal în ultimii doi ani. Doritorii trebuie să aibă cel puțin 18 ani, 12 clase absolvite și mulți bani. Mai exact, între 1.500 și 2.600 de euro pentru a-și plăti cursurile de pregătire.  

Acestea durează între trei și șapte săptămâni, în urma cărora cursanții trebuie să susțină un examen. Dacă îl trec, sunt liberi să își caute de muncă.   

”Nevoia este foarte mare. Noi avem un parteneriat cu un operator aerian și cursanții școlii noastre au prioritate la angajare. Noi suntem norocoși că am prins parteneriatul ăsta dar în general ei depun CV-ul când aud de anumite posturi disponibile”, povestește Iulia Iovu, trainer, potrivit Antena3.   

Însă nici salariile nu sunt de neglijat. Cei mai bine plătiți însoțitori de zbor sunt cei din Orientul Mijlociu, unde salariile ajung chiar la 3.000 de euro. În România, veniturile acestora pot varia între câteva sute de euro, până la 1.500 de euro, în funcție de compania aeriană. Dar asta nu este tot. La acești bani se adaugă orele de zbor și diurna.  

”Cei tineri, până în 25 de ani, care nu au încă obligații, familii, responsabilități se pot axa spre o companie charter şi au posibilitatea să viziteze întreaga lume”, a mai spus trainer-ul. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunţă că, în prima jumătate a acestui an, cererile de insolvenţă din partea persoanelor fizice s-au majorat. Acestea depăşesc numărul total al celor din 2021.

Se închid afaceri pe bandă rulantă

Românii au depus în prima jumătate a anului 2022 un număr de cereri de deschidere a procedurii de insolvență mai mare decât cel înregistrat pe tot parcursul anului trecut, susţin reprezentanţii ANPC. În acest sens, Direcția de Insolvență, din cadrul ANPC oferă consultanță gratuită persoanelor care au depus cerererile de insolvenţă. Cetăţenii vor primi îndrumări cu privire la procedura potrivită situaţiei în care aceştia se regăsesc şi anume:

• Procedura pe baza planului de rambursare
• Procedura prin lichidare de active
• Procedura simplificată de insolvență.

"Fiecare dintre aceste tipuri de insolvență vine în avantajul debitorilor dat fiind că, pe parcursul derulării acestor proceduri, există o protecție față de creditori materializată prin următoarele aspecte:

• sunt suspendate executările silite asupra bunurilor și veniturilor
• este suspendată curgerea dobânzilor sau a penalităților
• este asigurat un nivel de trai rezonabil conform legislației în vigoare (coșul minim de cumpărături)", anunţă ANPC.

Persoanele fizice se află în situaţia de insolvenţă atunci când nu mai dispun de banii necesari şi înregistrează întârzieri de plată peste 90 de zile pentru a-și achita impozitele, ratele la bancă, dar şi restanțe la asociațiile de proprietari. ANPC îndeamnă cetățenii care se confruntă cu astfel de dificultăți financiare să se adreseze comisariatelor teritoriale de pe raza județului de domiciliu.

Citește și Ce salarii au drumarii de la CNAIR. Se plâng că nu mai fac faţă scumpirilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels

pixel