Salariile bugetarilor se majorează din luna august. Prevederea, pe masa Guvernului

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Majorarea salariilor costă
Majorarea salariilor costă
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de vineri, prin ordonanţă de urgenţă, majorarea salariilor personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, prin proiectul de act normativ se propune acordarea, începând cu luna august, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

Măsura este motivată prin faptul că actuala criză generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide "s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă".

Printr-o altă ordonanţă de urgenţă, Executivul va reglementa şi unele măsuri temporare privind ocuparea funcţiilor publice prin transfer la cerere.

"Prin proiectul de act normativ se reglementează norme care să faciliteze o mai bună organizare şi planificare a resurselor umane din administraţia publică, în perioada în care este suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, în temeiul OUG nr. 80/2022, în acest context, acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care sunt numiţi funcţionarii publici devenind obligatoriu în cazul în care funcţionarul public se transferă în altă autoritate sau instituţie publică", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Guvernul va modifica, tot prin ordonanţă de urgenţă, şi Legea concediului paternal nr. 210/1999.

Astfel, urmează să fie modificate reglementările actuale, în sensul acordării concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de lucrător cu un contract de muncă sau un raport de serviciu, încheiat conform legii şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat.

Totodată, se introduce o prevedere prin care se asimilează lucrătorilor şi următoarele categorii de persoane: cu contracte din activitate sportivă, cu convenţii de muncă individuale (cooperaţiile), directorii cu contract de mandate, cu contract de management, care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi cu contracte de management şi de administrare, încheiate potrivit Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, va fi extinsă durata actuală a concediului paternal, de la 5 zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare care să fie efectuate cu ocazia naşterii copilului lucrătorului.

În şedinţă va fi adoptat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă supus aprobării în Guvern vizează completarea OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară.

Pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de ordonanţă de modificare a OUG nr.92/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi a componentelor acesteia - IMM INVEST ROMANIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că modificarea OUG nr. 92/2022 se impune, între altele, pentru implementarea în legislaţia naţională a modificărilor adoptate prin Comunicarea privind modificarea cadrului temporar de criză pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei C(2022) 5432.

Executivul va stabili, printr-o altă ordonanţă, unele măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală etapa I.

Astfel, prin proiectul de act normativ se propune ca pentru contractele în vigoare la data solicitării, din perioadele de programare 2015-2022 şi 2016-2023, în situaţia în care cu cel mult trei luni anterior expirării duratei contractului de finanţare, beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Locală etapa I nu au finalizat obiectivele de investiţii, aceştia au posibilitatea de a solicita Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prelungirea valabilităţii contractelor de finanţare cu o perioadă de până la 2 ani.

Guvernul va adopta şi un proiect de hotărâre privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzută la articolul 6 alineat (1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ teritoriale din judeţe, respectiv teatre, opere şi filarmonici.

Astfel, urmează să fie alocată suma de 269.799,03 mii lei, reprezentând 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie 2022, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici pentru judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Se elimină unele taxe

Schimbare majoră în Codul fiscal: Dispar o serie de obligații 

Se taie contribuții! Guvernul elimină o parte din taxele...

Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Tiktok
Wall Street. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan
Port petrolier pe insula Karg
Taxele vamale ar putea fi amânate
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Ford

Ford anunţă un program de concedieri voluntare

Ford anunţă un program de concedieri voluntare la uzina...

Steagul Bulgariei
Freepik.com
Freepik.com
Salariu / Foto: pexels.com

Scădere a salariului mediu net. Cifre oficiale de la INS

Câştigul salarial mediu brut în România a scăzut cu...

Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

Sindicaliştii din ANAR protestează, vineri, în faţa...

Foto: Freepik.com
Bitcoin / FOTO: Freepik
Foto: Facebook Alexandru Nazare
Freepik.com
Ministerul Finanțelor
Foto ilustrativ / Foto: Freepik
Blue Air

Blue Air a intrat în faliment

Infinexa a deschis procedura de faliment pentru compania Blue Air Aviation,...

Curs valutar
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Avion / FOTO: Freepik
O nouă zi cu pierderi
Evaziune fiscală / Foto: Freepik
Investiție imobiliară / Foto: Freepik
ASEAN 2025

pixel