Drulă: Salariile la Metrorex se pot păstra cu o condiție

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Transporturilor a criticat nivelul de salarizare de la metrou
Ministrul Transporturilor a criticat nivelul de salarizare de la metrou
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că a primit raportul Metrorex al Corpului de Control. Lista de probleme, deficiențe și abuzuri descoperite este lungă, susține ministrul. Nivelul actual al salariilor poate fi menținut doar prin concedieri, au stabilit cei care au făcut ancheta.

Ministrul Cătălin Drulă a prezentat pe pagina de Facebook principalele probleme descoperite de Corpul de Control la compania Metrorex. În fruntea listei este modul în care au fost majorate salariile angajaților.

„Negocierea dintre conducerea Metrorex și sindicat privind creșterea salariilor cu 18% putea să nu aibă loc anul trecut și nu eram în situația de acum. Legea 55/2020 spune limpede: contractele colective de muncă se prelungesc automat pe perioada stării de alertă. Cu toate acestea, consiliul de administrație de atunci a dat mandat nelimitat de negociere unei comisii de 15 oameni din care 10 erau membri de sindicat. Raportul notează că aceștia nu aveau cum să reprezinte obiectiv interesele companiei. În negociere nu au fost utilizate datele economice la zi ale companiei, ceea ce a permis manipularea de cifre în așa fel încât creșterea de salarii să încapă scriptic în bugetul de venituri și cheltuieli. Iar prevederile legale au mai fost încălcate pentru că orice creștere de salarii trebuie să aibă sursă de bani stabilită și pentru anul viitor. La Metrorex au găsit o portiță pentru 2020 și și-au spus că, în 2021, vine statul să acopere diferența”, a explicat, pe Facebook, ministrul Drulă.

Citește și: Ce salarii sunt la Metrou. Ce spun sindicatele

Reprezentantul Guvernului mai spune că dacă Metrorex nu va prezenta un buget pentru anul acesta cu cheltuielile salariale la nivelul bugetului aprobat în 2020, atunci acesta nu va fi avizat. De asemenea, raportul Corpului de Control spune că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menținut decât dacă Metrorex își reduce personalul.

Alte probleme descoperite de Corpul de Control au legătură cu sporurile acordate în mod ilegal și contractele semnate de sindicat. Toate informațiile vor fi trimise instituțiilor abilitate, anunță ministrul Transporturilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transelectrica
Contabil / Foto: Freepik
Lingouri de aur
Intrarea în salina Praid
Factură energie electrică
Panouri solare / Foto: Freepik
Titluri de stat Fidelis
Semnarea acordului la Ambasada României în Belgia
Aeroportul Domodedovo / Foto: Picryl
Wall Street. Foto: Freepik.com
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Romsilva

Curtea de Conturi cere urmărirea penală a Romsilva

Curtea de Conturi a României a aprobat sesizarea...

Bursa de la București

Bursa de Valori Bucureşti a deschis pe roşu şedinţa de marţi

Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere pe...

BNR: Indice ROBOR

ROBOR. Veste bună de la BNR, pentru românii care au rate

Banca Naţională a României, anunţ despre indicele ROBOR.

Benzinarie. Foto: Freepik.com

Tentativă de fraudă online cu identitatea Notino

Directoratul Național de Securitate Cibernetică,...

Taxarea inversa TVA. Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Chatgpt. Freepik.com

ChatGPT, din ce în ce mai utilizat ca sursă de informaţii

Potrivit unui raport, ChatGPT şi echivalenţii săi sunt...

Râul Corund se scurge în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Adrian Negrescu
Vladimir Putin și Serghei Șoigu / Foto: kremlin.ru

pixel