Salariul minim brut. Câți bani vor primi, de fapt, angajații

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ministrul Muncii este convins că cetățenii se vor lămuri
Ministrul Muncii este convins că cetățenii se vor lămuri
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a oferit noi precizări privind creșterea salariului minim brut în România. 

„Am preferat să facem acest grafic pe o perioadă mai lungă să vedem din 2008. 540 de lei. Iată că suntem în 2018 cu 1.900 de lei. Noutatea de la 1 ianuarie 2019 e 2.080 de lei pentru cei cu studii medii, 2.350 de lei pentru cei cu studii superioare și vechime de cel puțin un an în specialitatea studiilor și noutatea e 3.000 de lei salariu minim brut în construcții. Ne-am asumat cu patronatele din construcții un memorandum în decembrie. Noi l-am transformat ulterior în lege, dar viața va demonstra și cetățenii se vor lămuri că tot ce am scris acolo e în regulă”, a spus ministrul la Antena3.

Marius Budăi a vorbit și despre creșterea salariului mediu net din anul 2016 până în 2019. „Avem în decembrie 2016 salariul mediu net de 2.046 lei și în ianuarie 2019 avem 3.085”, a explicat ministrul.

Citește și Noua lege a pensiilor. Ultimul anunț al ministrului

La începutul acestui an, Marius Budăi recunoștea că salariile în România sunt mult sub media europeană, în contextul în care randamentul muncii în România e mai mare ca în Europa. „Nivelul salarial e mai mic. Ce discutam despre salarii, masa salarială ca si procent în PIB, unde ne dorim să ajungem până în 2022, şi anume la 40,1% din PIB masă salarială şi trebuie să ajungem pentru că suntem în 2018 e 36,9 – 37,8 în 2020 şi continuăm să creştem.Aceste date vin pe prognoza noastră din legea salarizării şi pe ce am estimat că se va produce în economie, creşterea PIB”, spunea ministrul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu

pixel