Salariul minim. Eurostat confirmă: Românii, printre cei mai amărâți europeni

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Anunt despre rate
Anunt despre rate
În cele 21 de state membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat salariu minim este de aproape şapte ori mai mare decât cel mai redus. Iar la 1 ianuarie 2022, în 13 ţări salarii minime se situau sub 1.000 de euro pe lună, printre care și România, cu 515 euro, locul trei din coadă. În șase state acest venit depășește 1.500 de euro pe lună, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Salariul minim în cele 21 de state membre ale Uniunii Europene poate fi împărţit în trei grupuri principale, pe baza nivelului în euro. 

1. În prima grupă pot fi incluse cele 13 state membre din estul şi sudul UE cu salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).

2. Țările unde se trece de 1.000 de euro: Slovenia (1.074 euro) şi Spania (1.126 euro)

3. Cu salarii minime de peste 1.500 de euro se pot lăuda locuitorii din Franţa (1.603 euro), Germania (1.621 euro), Belgia (1.658 euro), Olanda (1.725 euro), Irlanda (1.775 euro) şi Luxemburg (2.257 euro).

Singurele state membre care nu au încă un salariu minim pe economie sunt: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

Citește și Prețurile la energie. Ministrul Muncii: Este posibilă orice variantă

Citește și Banii românilor în vremuri TULBURI. Produse bancare care protejează economiile

Totuşi, disparităţile sunt considerabil mai mici după eliminarea efectului diferenţelor de preţuri. Salariul minim în Uniunea Europeană variază între 604 PPS (paritatea standard la puterea de cumpărare, n.r.) pe lună în Bulgaria până la 1.707 PPS în Luxemburg, ceea ce înseamnă că salariul minim cel mai mare din UE este de aproape trei ori mai mare decât cel mai redus.

Pe baza PPS, există două grupuri principale: unul cu un salariu naţional minim peste 1.000 PPS şi altul cu un salariu naţional minim sub 1.000 PPS. În primul grup sunt: Luxemburg, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Irlanda, Slovenia, Spania, Polonia şi Lituania, unde salariu naţional minim variază de la 1.038 PPS în Lituania, la 1.707 PPS în Luxemburg.

În al doilea grup sunt incluse România, Portugalia, Malta, Croaţia, Grecia, Ungaria, Cehia, Estonia, Slovacia, Letonia şi Bulgaria, unde salariu naţional minim variază de la 604 PPS în Bulgaria la 949 PPS în Romania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf

pixel