Salariul minim. Orban: ”Drumul spre iad e pavat cu bune intenții”

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Să fie bine economiei
Să fie bine economiei
Premierul Ludovic Orban a declarat că pentru a stabili salariul minim, România trebuie să țină cont de o formulă de calcul stabilită de UE în 2015, bazată pe indicatori obiectivi. Mai mult, Orban a subliniat, în ceea ce privește majorarea salariului minim, că ”drumul spre iad e pavat cu bune intenții”.

”De multe ori, stabilirea salariului minim se întoarce tocmai împotriva celor pentru care măsura este luată, pentru că foarte mulți își pierd locul de muncă dacă salariul minim se duce mult mai sus decât nivelul la care este suportat, pentru că foarte multe companii, în momentul în care nu mai au profitabilitate, fie își încetează activitatea, fie se mută în altă parte, unde găsesc mână de lucru mai ieftină", a declarat Orban, citat de Antena 3.

Citește și Ce spune ministrul Muncii despre majorarea salariului minim

Premierul a asigurat că Guvernul va crește salariul minim astfel încât să genereze și creștere economică. "Aici trebuie făcute analize foarte serioase, pentru că mărirea salariului minim reprezintă un cost pentru fiecare companie. Nu poți să mărești numai salariul minim, există o grilă de salarizare care este stabilit în funcție de ierarahia și de valoarea muncii fiecărui angajat din firma respectivă, ori creșterea costului nu e numai creșterea costului cu salariul minim pentru persoanele care au salariul minim, ci este o creștere care îți afectează toți angajații din companie. Vom creșete salariul minim astfel încât să facem bine economiei, să generăm pe de o parte și un avantaj pentru cei care lucrează pe salariul minim să aibă o creșter dar să dăm și un stimul mediului de afaceri și nu să creăm o frână sau un handicap pentru mediul de afaceri", a precizat Ludovic Orban

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa

pixel