Avertismentul BNR: România, prinsă în epicentrul furtunii geopolitice
Crizele geopolitice nu mai sunt...
Frans Timmermans, care este și candidatul socialist pentru președinția Comisiei Europene, a susținut ideea unui astfel de salariu, în timpul unei vizite la Varșovia, relatează Novinite.
”Avem nevoie de un salariu minim în Uniunea European, care să fie egal cu 60% din salariul mediu pe economia fiecărui stat în parte”, a declarat Timmermans, citat de AFP.
Olandezul a mai declarat că ar trebui să se pună capăt muncii plătie cu 3 euro pe oră în UN. Acesta a mai spus că lucrătorii din Europa de est sunt plătiți mult mai prost decât cei din vest, iar costul vieții nu este unul prea diferit.
Citește și Salariu minim de 5.000 de lei. Joburi bine plătite într-un oraşel din România
În 22 din cele 28 de țări ale Uniunii, este un decalaj oficial între salariile minime. Însă diferențele sunt foarte mari. În sprijinul afirmațiilor sale, Timmermans a dat exemplul salariului minim din Bulgaria unde brutul este de 469 de euro, pe când în Luxemburg ajunge până la 1999 de euro.
În condițiile în care salariu mediu beur în Romania este în 2019, 5163 de lei, asta în seamnă că salariul minim brut ar ajunge să fie în jur de 3.000 de lei.
Declarațiile lui Frans Timmermans ar putea fi caractrerizată drept una populistă, proprie campaniilor electorale, dat fiind că acesta candidează pentru postul de președinte al Comisiei Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Crizele geopolitice nu mai sunt...
Activitatea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost...
Relația dintre Jeffrey Epstein...
Ce transformă o locuință într-o...
Sute de consumatori din...
Ziua de luni, 29 decembrie,...
România se împrumută tot mai...
Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...
Magistrații conduc detașat...
Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...
Orașul din Grecia care plătește...
Kim Jong Un a ordonat...
Pe măsură ce ne apropiem de...
Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor către...
Bucureștiul conduce la numărul...
Imaginea publică a lui Vladimir...
ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...
Intrarea lui Jeffrey Epstein în...
Curs valutar BNR, 24 decembrie.