Peste 70% dintre angajaţii din sistemul public consideră că venitul actual nu reflectă în totalitate volumul şi complexitatea muncii depuse şi spun că îşi doresc un salariu mai mare, fie "puţin mai mare", fie "semnificativ mai mare", potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Formare APSAP, la nivel naţional.
Conform sursei citate, aproape 5.000 de angajaţi din administraţia publică au răspuns la întrebări esenţiale despre cum lucrează, ce îi încurcă, ce îi motivează şi ce aşteptări au de la sistemul în care activează.
Mai exact, potrivit rezultatelor, peste 50% dintre respondenţi spun că salariul lor actual "ar trebui să fie puţin mai mare", iar 20% cred că ar trebui să fie "semnificativ mai mare". Însă, 29% îl consideră corect raportat la munca depusă, susţin autorii cercetării.
"În realitate, salariile angajaţilor din administraţia publică nu sunt deloc mari. Comparativ cu omologii lor din Uniunea Europeană, atât funcţiile de conducere, cât şi cele de execuţie sunt plătite semnificativ mai slab în România", a declarat Bogdan-Costin Fârşirotu, preşedinte al Centrului de Formare APSAP.
Totodată, sondajul arată că 85% dintre respondenţi ocupă funcţii de execuţie şi 15% funcţii de conducere.
Distribuţia veniturilor lunare arată o polarizare moderată, cu concentrarea cea mai mare în intervalul 5.000-7.000 lei net.
Astfel, 1,4% dintre respondenţi au venituri sub 3.000 lei; 26,7% dintre cei chestionaţi au venituri între 3.001 şi 5.000 lei; 36% dintre respondenţi între 5.001 şi 7.000 lei; 23%, între 7.001 şi 9.000 lei; 5% (9.001-10.000 lei); 4,7% (10.001-12.000 lei); 1,7% (12.001-14.000 lei); 0,7% (14.001-16.000 lei), iar 0,9% din respondenţi un venit de peste 16.001 lei.
Studiul mai arată că peste 33% dintre angajaţii care au participat la sondaj lucrează de peste 15 ani în aceeaşi instituţie, 8,2% de 11-15 ani, 17,6% de 7-10 ani, 18,4% de 1-3 ani, 15% de 4-6 ani, 7,5% mai puţin de un an.
"Administraţia publică din România rămâne un mediu stabil, cu un nucleu consistent de angajaţi cu vechime mare", a subliniat Fârşirotu.
Respondenţii se remarcă printr-un nivel ridicat de pregătire academică, susţin autorii studiului. Aproape jumătate dintre angajaţii la stat, mai exact 49%, au absolvit un program de masterat, ceea ce confirmă "tendinţa de profesionalizare a resurselor umane din sectorul public".
Totodată, 41% deţin o diplomă de licenţă, 6,7% au finalizat doar studii medii, iar 3,7% au urmat studii doctorale.
Aceştia lucrează în mai multe tipuri de instituţii publice, astfel:
32,1% - autoritate a administraţiei publice centrale (Guvern, ministere, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor);
32,4% - autoritate a administraţiei publice locale (consiliile locale, primării şi consiliile judeţene);
18,8% - companie de stat/instituţie publică autonomă;
16,7% - altele.
Fondat în 2014, Centrul de Formare APSAP este o organizaţie neguvernamentală din România, specializată în furnizarea de programe de formare profesională pentru sectorul public şi privat. APSAP are în portofoliu peste 250.000 de participanţi activi şi o echipă de 75 de formatori de excepţie.
Cursurile oferite de APSAP sunt diverse şi acoperă domenii precum resursele umane, protecţia datelor, competenţele digitale, marketingul digital şi social media, public speaking, competenţele antreprenoriale, managementul de proiect şi multe altele. Toate programele sunt acreditate de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, garantând un standard înalt de calitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
ANAF anunţă controale de amploare în perioada următoare.
Peste 70% dintre angajaţii din...
Joi, 13 noiembrie, leul a avut o evoluție mixtă în...
Carburanții continuă trendul de...
România înregistrează astăzi unul dintre cele mai...
Reintroducerea contribuției de...
Oil Terminal a încheiat primele...
Guvernul prelungește până în...
Kremlinul a aprobat vânzarea subsidiarei Citigroup din...
Creșteri moderate în 2025, dar...
Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi o nouă întrevedere...
Consiliul de administrație al...
Preşedintele Ucrainei,...
Decizia nr. 673 din 3 decembrie...
Leul s-a depreciat ușor...