Sateliții Chinei vor zbura cu zecile deasupra capetelor noastre

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Vor fi sute de astfel de aparate cu diferite destinații
Vor fi sute de astfel de aparate cu diferite destinații
Până în anul 2025, China va plasa suplimentar pe orbită peste 100 de sateliți și care se vor adăuga celor 200 de aparate aflate deja în jurul Pământului, a anunțat Yu Qi, director adjunct al departamentului pentru cooperare internațională din cadrul Administrației spațiale naționale a Chinei.

Vorbind la o Conferință mondială privind dezvoltarea geospațială, Yu Qi a subliniat că țara sa dispune de toate mijloacele pentru a accelera dezvoltarea acelor ramuri ecomice care au legătură cu spațiul și care presupun progres tehnologic și creștere industrială.

În cursul acestui an, China va lansa satelitul Gaofen-7, ultima etapă a proiectului privind crearea unui sistem performant de observare a Terrei, element cheie al programului spațial lansat de autoritățile de la Beijing în urmă cu mai mulți ani.

Citește și Ochii Beijingului, peste tot!

De altfel, rachetele purtătoare din familia Long March au efectuat, începând din 2010, 307 misiuni, plasând pe orbită peste 400 de aparate spațiale. De asemenea, China a înregistrat anul trecut un record mondial, cu 39 de lansări în cosmos, adică un sfert din numărul global.Odată cu lansarea sondei luna Change-4, China a înregistrat un progres considerabil în tehologiile spațiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane

pixel