Scandal de corupție în Polonia. Sistemul bancar serios zguduit

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Agenţia Anticorupţie din Polonia (CBA) a efectuat, miercuri, percheziţii la sucursale ale Alior Bank, pentru potenţiale nereguli privind un împrumut de peste 100 de milioane de zloţi. "Agenţii CBA au efectuat cercetări la Ruch, Alior şi alte instituţii financiare poloneze. Ei au verificat documente şi date electronice", a precizat un purtător de cuvânt al CBA. 

Ruch este o companie de distribuţie a presei. Alior a dat asigurări că va coopera deplin cu autorităţile. La Bursa de la Varşovia, acţiunile Alior au scăzut miercuri cu peste 3%, în timp ce indicele principal înregistra un avans de 2,7%. Procuratura din Cracovia a anunţat că efectuează o investigaţie menită să verifice dacă Alior a acordat în mod legal companiei Ruch un împrumut de 154 de milioane de zloţi (40,83 milioane de dolari).

Informaţia vine după ce, săptămâna trecută, cotidianul polonez Gazeta Wyborcza a publicat un articol conform căruia preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară din Polonia (KNF), Marek Chrzanowski, i-ar fi oferit miliardarului Leszek Czarnecki un tratament favorabil pentru băncile sale în schimbul angajării unui expert jurist recomandat chiar de Marek Chrzanowski. Acesta din urmă, un protejat al guvernatorului Adam Glapinski, a demisionat după declanşarea acestui scandal. Czarnecki deţine Getin Noble Bank şi Idea Bank.

Declin al acțiunilor Idea Bank

Marţi, acţiunile Idea Bank înregistrau un declin de 12%, iar Banca Centrală a Poloniei s-a angajat să ofere lichidităţi sistemului bancar şi a reamintit că depozitele de până la 100.000 euro sunt garantate. Luni, guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei, Adam Glapinski, l-a acuzat pe magnatul aflat în mijlocul unui scandal de corupţie, care a dus la demisia preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară din Polonia, că încearcă să saboteze industria bancară din Polonia.

De asemenea, Adam Glapinski a ţinut să îi asigure pe polonezi că banii lor sunt în siguranţă. "Ceea ce se întâmplă poate fi o îngrijorare pentru oamenii obişnuiţi, dar nu pentru bancheri, pentru că aceştia ştiu că industria financiară poloneză este foarte stabilă", a spus Glapinski.

De asemenea, acesta a făcut apel către politicieni să evite "jocurile" care ar putea submina băncile, după ce principalul partid de opoziţie a cerut o anchetă parlamentară în acest scandal de corupţie. Atât Adam Glapinski, cât şi Guvernul de la Varşovia, încearcă să ţină sub control acest scandal şi pagubele la adresa reputaţiei lor.

Idea Bank este prezentă şi pe piaţa din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com

pixel