Schimbăm euro în dolari? Adrian Negrescu: ”Nu cred că este o măsură OK”. Iată de ce

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Adrian Negrescu
Adrian Negrescu
Pentru prima dată după foarte mulți ani, dolarul a ajuns mai scump decât euro raportat la moneda națională. Analistul financiar face o radiografie a situației. Ce trebuie să știe românii. 

”Mai sunt niște cauze ale noastre care au determinat deprecierea euro. În primul rând, avem românii care au venit, în această perioadă, în vacanță în țară. Au venit cu euro, pe care i-au schimbat, ceea ce a influențat cursul. Și mai aveam inclusiv băncile care contribuie la această creștere a monedei naționale prin faptul că iau credite cu dobânzi foarte, foarte mici de la Banca Centrală Europeană și vin, apoi, și îi schimbă în lei, pe care-i depun în depozite cu dobânzi foarte mari. Altfel spus, câștigă din această diferență de dobândă. Este posibil ca această depreciere a monedei naționale să continue măcar o lună, o lună și ceva de acum înainte, probabil atâta timp cât piețele nu se reglează din punct de vedere al percepției legate de moneda europeană”, a spus Adrian Negrescu pentru Antena3. 

Ce ar trebui să facă românii cu credite în euro, în aceste condiții? Să treacă pe dolar? În același timp, este un moment bun pentru a lua credite în moneda europeană? Sau este doar un moment?

”S-ar putea să fie doar un moment de inflexiune în piața financiară, pentru că încrederea în moneda europeană a crescut, deoarece americanii nu sunt atât de afectați cum sunt europenii și de acest război din Ucraina, care generează probleme pe zona de gaze, de energie electrică. Dar și americanii vor avea, totuși de suferit. Sunt deja în recesiune tehnică, așa că percepția legată de moneda europeană o să se înăsprească, la un moment dat, pe măsură ce și problemele din Statele Unite se vor accentua. Iată de ce nu este o măsură bună, în acest moment să schimbi euro în dolari și să aștepți ca, de pe urma acestei manevre să câștigi foarte mulți bani. 

Legat de credite, da, într-adevăr. Cel puțin pe termen mediu să iei un credit imobiliar în moneda europeană reprezintă o variantă optimă, în condițiile în care dobânzile sunt la un sfert față de cele practicate în România. Depinde însă de ce venituri ai, dacă îți permiți să plătești o rată în euro și să te gândești puțin și la schimbul valutar. Euro arată foarte bine acum, dar s-ar putea ca în perspectiva intrării în recesiune a României și moneda românească să se deprecieze, astfel încât euro să treacă peste 5 lei, așa cum arată toate agențiile de evaluare. 

Aceste fluctuații ale monedei europene vor fi simțite la facturi?

Dacă această apreciere a monedei naționale va persista ar trebui să vedem cel puțin la facturile de telefonie mobilă, care sunt în euro. Mai sunt o grămadă de alte servicii, inclusiv ratele la leasing-uri care sunt pe euro, motiv pentru care într-adevăr, ar trebui să se vadă dacă această apreciere a monedei naționale față de euro va continua. Dar îmi este teamă că este doar o percepție conjuncturală și lucrurile se vor schimba, probabil, în lunile următoare, pe măsură ce ne îndreptăm spre iarnă. Pentru că și americanii vor avea probleme, și ei se confruntă cu o situație economică dificilă, motiv pentru care se va ajunge din nou la acea paritate euro-dolar pe care am văzut-o de curând pe piețele internaționale.  

Citește și Calculele BNR. Dolarul mai scump decât euro raportat la leu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alexandru Nazare
Ședință de guvern
Instalații gaze / sursa foto: Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.


pixel