ANAF se uită la vânzările second hand. Când plătești taxe și când nu
Vânzarea bunurilor personale...
În acest sens, Executivul a aprobat o ordonantă de urgență, potrivit căruia ”în cazul persoanelor juridice române, veniturile sunt neimpozabile dacă acestea au ca scop unic pregătirea, organizarea și desfășurarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020. Pentru aceste persoane juridice române sunt de asemenea neimpozabile și veniturile realizate din redevențe și din distribuții de active în caz de lichidare”.
Întârzieri la lucrările de construcție
Interesant este că decizia intervine pe fondul întârzierilor la lucrările de construcție a stadioanelor Giulești și Steaua. În primul caz, abaterile de la grafic sunt îngreunate din cauza amplasamentului şi pentru că nu se poate lucra la demolare pe timpul nopţii, aflându-se în proximitatea blocurilor, potrivit executanților.
În ceea ce privește stadionul Steaua, lucărirle au ajuns la 8%. Totuși, consilierul premierului Gheorghe Popescu este optimist. ”Mai sunt mai bine de 15 luni până la turneul final, eu cred că acest turneu va fi făcut ori bine, ori excepţional. Ghencea era casa noastră în perioada de glorie, în anii '90-2000 şi mă încearcă un sentiment de tristeţe că acest loc nu mai există, dar sper ca noul stadion să aducă la fel de multe şi bune rezultate aşa cum am avut noi cu echipa naţională. Acum nu ştiu dacă actuala echipa naţională îşi doreşte să joace pe Ghencea sau pe Arena Naţională", a declarat Popescu, recunoscând că nu știe când va fi gata arena sportivă.
Citește și FIFA, cifră de afaceri colosală. Țiriac:”Sportul este un business”
În ceea ce priveşte linia de tren care ar urma să unească Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă, Gheorghe Popescu a afirmat că la sfârşitul lunii martie vor fi demarate procedurile pentru găsirea unui constructor. "Din câte ştiu eu, pe 23 sau 25 luna aceasta se vor deschide ofertele pentru a se găsi constructorul şi a se începe lucrările. Important este să înceapă odată pentru că la noi cel mai greu este până se începe lucrul, după aceea toate lucrurile merg foarte bine".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Vânzarea bunurilor personale...
Președintele României a semnat...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Un investitor în bitcoin vrea...
Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...
Producătorul german Quantum...
Bruxelles ia în calcul...
Moneda națională a înregistrat...
Creşterea accentuată a...
Criza energetică declanșată în...
Ministerul Finanțelor...
Producția industrială a...
Veşti bune pentru românii care au credite în lei...
Pensia medie lunară a crescut...
În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...
Bursa de la New York a închis...
Ministerul Finanțelor...
BCE menține dobânzile pe...
Producătorii auto din Germania...
Cum a redus Grecia deficitul de...
Bursa de la București începe...
Senatul dezbate şi votează,...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...