Se fac angajări la stat. Vor fi scoase la concurs peste 1.000 de posturi

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Târg de locuri de muncă
Târg de locuri de muncă
Guvernul premierului Nicolae Ciucă a aprobat suplimentarea cu 1.175 a numărului de posturi din Educație, cele mai multe fiind destinate învățământului preuniversitar de stat.

”În principal, aceste posturi suplimentare sunt destinate învăţământului preuniversitar de stat, inclusiv învăţământului special, Centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, Centrului municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, 1.100 de posturi alocate suplimentar pentru această direcţie”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Potrivit Edupedu, Ministerul educației a cerut suplimentarea acestor posturi pentru că, începând cu acest an şcolar, este necesară creşterea gradului de cuprindere a copiilor cu vârste între 3 – 5, 6 ani în învăţământul preşcolar şi a celor cu vârste de 6 – 18 ani, în învăţământul obligatoriu.

Conform Ordonanței de urgență nr. 100/2021, anul acesta vor fi preluate 148 de creșe din 29 de județe și din municipiul București, unități care numără, în total, 1.898 de posturi ocupate. 

Citește și Piața muncii nu își va reveni prea curând! COVID-19 a bulversat totul

Citește și Ce înseamnă să cauți un job în România? Uneori, e o luptă cu morile de vânt

Pe lângă cele 1100 de posturi se cere suplimentarea cu 25 de posturi a numărului de posturi pentru inspectoratele şcolare, în vederea asigurării în toate judeţele a inspectorilor şcolari pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, dar și suplimentarea cu 50 de posturi a numărului de posturi pentru aparatul propriu al Ministerul Educaţiei, în vederea realizării obiectivelor din domeniile sale de activitate, precum și pentru crearea structurilor de implementare a componentei de educație din PNRR.

”Şi este necesară îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă psihopedagogică şi consiliere educaţională pentru un număr cât mai mare de elevi şi preşcolari din învăţământul preuniversitar”, a completat purtătorul de cuvânt al Guvernului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Documente ANAF. Foto: Freepik.com

Persoane fizice care împrumută firme. ANAF impune noi reguli

ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Freepik.com
Contabilitate / Foto: Freepik
FOTO: Freepik@wirestock
Model hibrid / sursa foto: Freepik.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Leonadro Badea
Magazin PPC
BNR
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com

Programul de Sărbători al magazinelor Mega Image

Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...

Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy

pixel