Se reaprinde războiul rece dintre China și Statele Unite

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
De data aceasta, este vorba despre un nou telefon inteligent
De data aceasta, este vorba despre un nou telefon inteligent
Compania Huawei a dezvăluit, vineri, un nou model de smartphone, chiar mai puternic decât cel prezentat săptămâna trecută. Dezbaterea privind eficiența sancțiunilor americane se acutizează în Statele Unite.

Huawei persistă. La o săptămână după lansarea unui nou smartphone cu procesor "made in China", eveniment sărbătorit în întreaga țară, compania chineză a prezentat vineri un al doilea model, chiar mai puternic. Spre marea nemulțumire a Statelor Unite, care au decis să deschisă o anchetă și iau în considerare noi sancțiuni.

Disponibil doar în China, Mate60 Pro + a apărut discret în magazinele de comerț electronic chinezești, fără nicio campanie de comunicare deosebită. Zvonurile au fost imediate, și pe bună dreptate. Cu un terabyte de memorie (în versiunea sa de vârf de gamă) și o funcție de apelare prin satelit (ceea ce înseamnă că nu este nevoie de 4G-5G în zonele îndepărtate), telefonul este un concentrat de tehnologie în stil chinezesc.

Mai presus de toate, noul smartphone dispune, de asemenea, de un procesor 5G gravat la 7 nanometri, la fel ca fratele său mai mic dezvăluit la sfârșitul lunii august, Mate60 Pro. Un cip conceput de Huawei și fabricat de SMIC, gigantul chinez al semiconductorilor. Până acum, însă, China nu a ajuns niciodată un asemenea nivel de finețe, demonstrat, până acum, doar de trei jucători mondiali: TSMC din Taiwan, Samsung din Coreea și Intel din Statele Unite.

Noi sancțiuni la vedere

Cu acest nou procesor, Huawei va putea să ocolească sancțiunile americane care o împiedică de 3 ani să cumpere cipuri 5G în SUA și, prin urmare, să lanseze noi telefoane 5G, în absența unei soluții interne alternative. În Europa, ultimele sale telefoane 5G, P40 și Mate 40, datează din 2020... Însă dificultatea pentru Huawei va fi să producă acest cip în cantități suficiente, în condițiile în care nu va mai avea acces, din ianuarie 2024, la tehnologia companiei olandeze ASML.

În Statele Unite, Mate60 Pro a reaprins deja dezbaterea privind sancțiunile americane. Se pare că restricțiile au contribuit, mai degrbă, la accelerarea ascensiunii tehnologice a Chinei, au constat unii și alții. Iar Secretariatul american al Comerțului, care s-a aflat la originea sancțiunilor împotriva Huawei în 2019, a deschis o anchetă oficială. "Lucrăm pentru a obține mai multe informații despre [...] presupusul cip de 7 nanometri", scrie departamentul.

Administrația a lăsat de asemenea să se înțeleagă că ar putea fi luate și alte sancțiuni. Restricțiile anti-export sunt "doar un element din setul de instrumente al guvernului american pentru a răspunde la amenințările la adresa securității naționale reprezentate de Republica Populară Chineză", scrie Departamentul Comerțului. "Vom analiza cu atenție acest lucru, ne vom consulta cu partenerii noștri [...] și apoi vom lua deciziile adecvate", a declarat Jake Sullivan, de la Consiliul de Securitate Națională de la Casa Albă.

Fără iPhone-uri pentru oficialii chinezi

În același timp, China a decis să atace și unul dintre vârfurile de lance ale tehnologiei americane: Apple. Milioane de funcționari publici din întreaga țară, din departamentele guvernamentale și companiile de stat, au primit acum ordin să nu-și aducă iPhone-urile la serviciu. Dar până acum, Apple, o marcă iubită de chinezi, a rămas la distanță de războiul tehnic și comercial dintre China și Statele Unite. La sfârșitul lunii martie, Tim Cook, care se afla în vizită în această țară la acea vreme, a lăudat chiar relația "simbiotică" dintre Apple și China.

Reacția pe piața bursieră a fost imediată. În cinci zile, prețul acțiunilor Apple a scăzut cu peste 5%. Capitalizarea bursieră a grupului a coborât din nou sub pragul de 3.000 de miliarde de dolari pe care îl atinsese la sfârșitul lunii iunie. În timp ce mai mulți oficiali americani de rang înalt au efectuat o serie de vizite în China în ultimele săptămâni în încercarea de a relua dialogul, noul Mate60 Pro a reaprins, dimpotrivă, tensiunile dintre cele două mari puteri ale lumii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel