Ministrul Burduja a afirmat că este un subiect foarte important compensarea și plafonarea prețului la energie.
Oficialul a amintit că: ”La începutul crizei Guvernul a reacționat și a venit cu schema de compensare și plafonare pentru clienții casnici și non casnici, prin mai multe OUG-uri”.
Șeful de la Energie a mai precizat că: ”Doresc o stabilitate a sistemului. Să ne amintim că la începutul crizei veneau unele facturi de zeci de mii de lei, la acest lucru mă refer când spun că este necesară stabilitatea. Anul acesta, o spun răspicat, nu se pune problema modificării schemei de compensare / plafonare”.
Sebastian Burduja a amintit că această prevedere legală legată de compensarea și plafonarea prețurilor la energie este, de altfel, în vigoare până în martie 2025.
Pe de altă parte, oficialul a admis că există o recomandare din partea Comisiei Europene pentru fazarea acestor compensări, recomandare care a fost făcută în urmă cu câteva luni, nu numai României, ci și celorlalte state din blocul comunitar. Acest lucru, a explicat Burduja, ar însemna o reducerea a schemei și o țintire mai atentă către consumatorii vulnerabili.
Ministrul a arătat că în jur de 5 milioane de gospodării au plătit factura lunara în medie de 40 de lei, ceea ce este o sumă rezonabilă.
Burduja a mai adăugat că: ”Românii pot sta liniștiți, nu vom umbla la aceste scheme de ajutor”, a afirmat ministrul care a continuat spunând că: ”Dacă va veni Comisia în primăvara anului viitor și ne va impune o ajustare, avem argumentul războiului din Ucraina, avem argumentul unui an socio-politic tensionat în România, iar eliminarea acestei scheme va avea un impact foarte dur. Vorbim despre creșterea substanțială a prețurilor”, a mai adăugat oficialul.
Mai multe puteți afla urmărind interviul de mai jos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
România vrea în Consiliul...
Potrivit unui sondaj, rata de...
Unul din doi români...
Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...
Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...
Președintele Nicușor Dan a...
Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...
TikTok a anunțat joi...
Premierul Ilie Bolojan...
Indiferent ce se întâmplă în...
Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...
Banca Națională a României a...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...
Membrii comisiilor pentru...
Producătorul elvețian de...
Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...
Nicușor Dan a dat asigurări...
Bursa de Valori București a...
Ciprian Ciucu anunță măsuri...
Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...
Ilie Bolojan atrage atenția...
Luni, 26 ianuarie, este una...
Marii investitori instituționali din Europa de Nord...
Ministerul Finanțelor a...