Bogdan Chirițoiu: De ce România nu este văzută ca un partener egal în Europa?
În cadrul dezbaterii organizate...
Concepută inițial pentru marile companii, guvernanța corporativă pare că se referă doar la acestea. Că se aplică doar companiilor listate cu scopul protecției drepturilor acționarilor și factorilor implicați. Că datorită guvernaței corporative se oferă un cadru de monitorizare a activității managementului și că scopul este să încurajeze obținerea de rezultate tot mai bune. Dar acest concept se referă și la companiile antreprenoriale mici și mijlocii. Chiar dacă în cazul acestora de multe ori managementul este realizat de proprietarii companiei și acțiunile sunt deținute de membrii familiei, guvernanța corporativă este de o binevenită relevanță, spune Florentina Șușnea, Managing Partner, PKF Finconta.
În companiile unde proprietarii sunt și directori executivi, managementul și exercitarea dreptului de proprietate sunt aliniate, dar interesul poate să nu coincidă cu toți factorii interesați. Acolo unde nu toții membrii familiei sunt implicați în conducerea afacerii, activarea mecanismelor de protecție a drepturilor lor este necesară.
Din acest punct de vedere adaptarea guvernanței corporative la dimensiunea și nivelul de maturitate al companiei antreprenoriale este de ajutor. Deoarece guvernanța corporativă stabilește rolul fiecărui membru al familiei în cadrul afacerii, structurează nevoia de dezvoltare prin raportarea la generațiile viitoare care vor prelua afacerea, definește rolul, structura și componența conducerii și stabilește impactul managerilor cu senioritate asupra afacerii și nevoia unui plan de succesiune.
Beneficiile adoptării guvernanței corporative pentru IMM-uri
International Finance Corporation arată că beneficiile care rezultă din adoptarea guvernanței corporative și adaptarea acesteia la afacerile antreprenoriale mici și mijlocii sunt următoarele:
Importanța reîmprospătării componenței Consiliului Director
Consiliul Director este o componentă importantă a guvernanței corporative în companiile mari, dar este la fel importantă și în companiile mici și mijlocii. Prin cooptarea în această structură de decizie a directorilor externi compania accesează competențe, experiență și comportamente de management corecte. În plus, beneficiază și de o rețea de contacte ce depășește limitele contactelor și expertiza proprietarilor.
Reîmprospătarea consiliului director cu membri externi deschide perspectiva cu privire la clienți, furnizori sau factori de reglementare și oferă un punct de vedere și o analiză mai obiective cu privire la strategie, măsurarea performanței și îmbunătățirea proceselor.
Cercetările arată o creștere slabă a companiilor care au un Consiliu Director prea stabil și o componență formată din membri cu succese limitate. În schimb, companiile cu directori externi în Consiliul Director au tendința să crească mai repede, mai ales prin achiziționarea altor companii. Directorii externi au contacte pe care le pot folosi când doresc să facă achiziții, sunt mai bine conectați la realitățile pieței și au informații la zi despre industrie.
În concluzie
Fondatorii au un rol decisiv până la un anumit nivel de creștere al companiei peste care nu pot să treacă cu mentalitatea care i-a ajutat să ajungă până acolo. Ajung să fie obosiți de schimbările pieței și să perpetueze rețeta care le-a adus succes. Modelul de business devine depășit și apare criza de creștere. În momentele de criză, guvernanță corporativă este de ajutor deoarece permite infuzarea de noi idei, deschiderea de noi perspective și oferă răspunsuri cu ajutorul cutiei de rezonanță asigurate de existența directorilor externi.
Companiile din ziua de azi nu funcționează într-un mediu static, ci într-unul care evoluează în permanență. De aceea este necesar ca și fondatorii companiilor antreprenoriale să își ridice perspectiva pentru a observa pertinent dezvoltarea afacerii lor. Adoptarea guvernanței corporative îi plasează într-un punct de observație ce privilegiază luarea deciziilor celor mai avantajoase pentru compania și familia lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
În cadrul dezbaterii organizate...
Ministrul Energiei a scris,...
Ministrul Finanțelor, Tanczos...
De ce economia europeană este mai puțin performantă...
O greșeală care a costat enorm.
Este un nou proiect de reformă, potrivit Reuters.
„Statele Unite vor ridica un...
Executivul s-a reunit astăzi...
România a avut în decembrie...
Guvernul promite venituri mai...
Reducerile de cheltuieli vizate...
Marcel Ciolacu a vorbit înainte de ședința de Guvern.
Veniturile bugetare au...
Prețurile combustibililor la pompă azi, 1 februarie...
Platforma a refuzat însă să ofere detalii privind țările...
Ministrul Finanțelor a oferit noi detalii referitoare la...
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că toate procedurile...
Unde îți poți cumpăra...
România riscă să piardă 1,76 miliarde de euro din PNRR...
Decizia, publicată recent în...
De data aceasta este vorba despre hidrocarburi.
Președintele Donald Trump s-a luat din nou de europeni,...
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a...
Astăzi puteți afla ultimele...
Banca Națională a României a...
„Ceasul tarifelor vamale...
O creștere ce evidențiază o tendință de accentuare a...
Banca Centrală Europeană (BCE) continuă procesul de...
Ministrul Investițiilor și...
În cea mai recentă actualizare a listei US 1, banca a...