Tranzacții de 99,72 milioane euro: BVB închide săptămâna pe roșu
Performanța negativă a fost...
*** Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, proiectele de legi consolidate ale educaţiei, privind învăţământul preuniversitar şi cel referitor la învăţământul superior. La finalul şedinţei de Executiv din data de 9 martie, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat că proiectele de legi ale educaţiei analizate la Guvern au suferit anumite clarificări.
În context, ministrul Educaţiei s-a referit şi la modificările aduse la Legea învăţământului superior, în urma observaţiilor primite. "Am clarificat nişte elemente în zona de finanţare, deci cum se realizează construcţia bugetară. Am clarificat o serie de articole care vizează învăţământul centrat pe student. De asemenea, am introdus o serie de măsuri pentru creşterea transparenţei instituţionale, inclusiv publicarea tuturor CV-urilor cadrelor didactice titulare sau asociate”, a spus ministrul.
*** În şedinţa de Guvern urmează să fie aprobat şi un proiect de hotărâre privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pornind de la situaţia creată pe piaţa poliţelor RCA, "o soluţie temporară pentru remedierea stării de fapt o poate constitui îngheţarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de către aceştia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referinţă de către A.S.F. în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări".
*** Printr-un alt proiect de hotărâre va fi aprobat planul de măsuri pentru finalizarea sistemului informatic de administrare a resurselor sistemului judiciar.
"Planul de măsuri pentru finalizarea sistemului informatic de administrare a resurselor sistemului judiciar cuprinde acţiunile necesare, grupate în funcţie de 7 obiective specifice, resursele financiare necesare, indicatori de performanţă, precum şi entităţile responsabile cu aducerea la îndeplinire a măsurilor respective. Astfel, în condiţiile implementării acestui plan de măsuri se va putea finaliza operaţionalizarea în bune condiţii a sistemului în perioada 2023-2025 şi se va putea asigura sustenabilitatea utilizării acestuia pe termen lung", se precizează în nota de fundamentare.
*** Executivul va adopta şi un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 1245/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Apărării Naţionale a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii.
"Modificările propuse au ca scop crearea cadrului legal pentru ca Ministerul Apărării Naţionale să administreze fondurile rambursate prin mecanisme internaţionale/naţionale, ca urmare a valorificării de bunuri, a donaţiilor, a serviciilor prestate cu titlu gratuit şi să le utilizeze în folosul acestuia, pentru completarea capabilităţilor proprii în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 122/1998 privind acumularea, scoaterea şi împrospătarea produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale, republicată, cu modificările ulterioare", se specifică în nota de fundamentare.
*** Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii aferente proiectului "Capacitatea sporită de supraveghere, control şi monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat".
Prin acest proiect, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor propune dezvoltarea unui sistem naţional de monitorizare video, prin intermediul căruia să se genereze alerte în cazul unui transport ilegal de materiale lemnoase, şi implementarea unui sistem de monitorizare prin intermediul imaginilor satelitare, ce va avea ca scop îmbunătăţirea capacităţii APCRS în gestionarea exploatării vegetaţiei forestiere.
*** Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora, cu titlu gratuit, pentru sprijinirea echipei RO-USAR de căutare-salvare a victimelor, ca urmare a cutremurului major produs în Turcia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...