Şeful Renault a ales echipa care va pregăti listarea Ampere, divizia specializată pe producţia de vehicule electrice

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Renault. Foto: Pexels.com
Renault. Foto: Pexels.com
Renault alege directorii care vor pregăti listarea Ampere.

Şeful Renault, Luca de Meo, a ales oficialii, inclusiv un fost director Apple, care să-l ajute la pregătirea Ofertei Publice Iniţiale (IPO) a diviziei care va regrupa operaţiunile din domeniul vehiculelor electrice, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

La începutul lunii mai, Renault a anunţat în mod oficial că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină. Divizia specializată pe producţia de vehicule electrice va avea numele "Ampere", separată de divizia ce va regrupa operaţiunile din domeniul motoarelor pe combustie, având numele "Horse".

Deja Luca de Meo a selectat aproximativ 15 directori interni pentru proiectul Ampere, pe care îl conduce, susţin sursele.

Directorul ştiinţific, Luc Julia, care a co-dezvoltat serviciul Siri - asistentul virtual care face parte din sistemele de operare Apple, se va concentra pe tehnologia privind inteligenţa artificială, în timp ce directorul de producţie, Luciano Biondo, va fi responsabil de operaţiuni, inclusiv cu achiziţiile şi controlul calităţii, adaugă sursele.

Un purtător de cuvânt al Renault nu a dorit să comenteze informaţia.

Renault este în mijlocul unui proces de restructurare semnificativ, şi vrea să obţină fonduri pentru dezvoltarea vehiculelor electrice (EV) şi atenuarea decalajului faţă de rivala mai mare Stellantis NV. Partenerul de alianţă Nissan s-a angajat să cumpere 15% din Ampere, iar Mitsubishi Motors ia în considerare o investiţie. De asemenea, afacerea este sprijinită de Qualcomm, cel mai mare producător de procesoare pentru smartphone.

"Maşina trebuie să fie mai mult decât obiectul fizic. Astăzi, totul este despre conectarea la cloud, la ecosistemul digital, şi transformarea ei într-o extensie a spaţiilor noastre digitale", a scris de Meo într-o postare pe LinkedIn, joi.

Şeful Renault a declarat că listarea Ampere spre finalul acestui an ar fi ideală. Renault speră la o evaluare de aproximativ zece miliarde de euro, anunţa Bloomberg în noiembrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Christine Lagarde / Foto: BCE / Flickr
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
freepik.com
Yuan vs dolar. Foto: Freepik.com

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Se vor aduce noi modificări la Codul Fiscal
Aragaz / Foto: Freepik
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Cupru / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Gaza / Foto: Agerpres / Xinhua / Rizek Abdeljawad
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale

Crește numărul pensiilor speciale. Cât plătește statul?

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în...

Protest masiv No Kings la New York / Foto: David J Harris Jr. / Facebook
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României

pixel