Semn de criză? A scăzut numărul super-bogaților lumii

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Instabilitatea piețelor și incertitudinile economice
Instabilitatea piețelor și incertitudinile economice
Averea super-bogaţilor lumii a scăzut pentru prima dată în şapte ani, indică un raport al companiei de consultanţă Capgemini. În total, averea milionarilor a scăzut cu aproape 3% faţă de 2017.

Este pentru prima dată când se înregistrează o scădere, după 2011, notează autorii documentului, World Wealth Report 2019. În acelaşi timp, şi numărul milionarilor a scăzut pentru prima dată de la criza financiară din 2008. Comparativ cu 2017, numărul milionarilor de pe plan mondial a scăzut cu 0,3%, ajungând la 18 milioane.

În Germania, numărul persoanelor cu o avere de peste un milion de dolari s-a diminuat la 1,35 milioane, adică 1,1% din populaţia ţării, menţionează agenţia de presă germană. Capgemini consideră că motivele scăderii constatate sunt conflictele comerciale internaţionale, incertitudinea generată de Brexit şi pierderile de pe burse.

Banca centrală germană estimează la rândul său că scăderile bursiere din 2018 şi-au pus amprenta asupra economiei: pentru prima dată în trei ani, veniturile gospodăriilor din Germania s-au redus, iar investitorii au înregistrat cele mai mari pierderi de după 2008.

Citește și Clubul bogaților cu averi de peste 100 de miliarde $ are acum 3 membri

Totuşi, Germania rămâne una din ţările cu cei mai mulţi milionari. Potrivit raportului Capgemini, în frunte se află SUA, urmate de Japonia, Germania şi China - cele patru ţări reprezentând 61,2% din cei mai bogaţi oameni din lume. Raportul mai arată că pierderile cele mai grele le-au suferit cei super-bogaţi, cu o avere de peste 30 de milioane de dolari. Averea totală a acestora a scăzut cu circa 6%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

pixel