Valoarea totală a activelor administrate de SIF Banat-Crişana la 30 iunie 2020 a fost de 3,525 miliarde de lei, cu 40,66% peste valoarea înregistrată la finalul anului 2019. Valoarea activului net (VAN) al SIF1 a fost de 3,522 miliarde de lei la sfârşitul primului semestru din acest an, depăşind cu 29,25% valoarea de 2,725 miliarde de lei înregistrată la finalul anului 2019. Valoarea activului net pe acţiune (VUAN) a fost la finalul S1 2020 de 6,8458 lei, faţă de o valoare de 5,2959 lei la 31 decembrie 2019.
"Scăderea accentuată a VAN în lunile martie şi aprilie a fost cauzată de scăderilor puternice ale cotaţiilor bursiere ale titlurilor listate din portofoliu, ca urmare a efectului nefavorabil pe care criza generată de pandemia COVID 19 l-a avut asupra pieţelor de capital. La nivelul bursei locale, indicele BET a scăzut cu aproximativ 30% în luna martie faţă de februarie, urmând evoluţiile principalilor indici internaţionali. BVB a avut o revenire consistentă în următoarele luni, conducând la aprecierea valorii participaţiilor listate din portofoliu. Însă, creşterea semnificativă a VAN în lunile mai şi iunie (cu 51% faţă de valoarea din aprilie 2020), a fost determinată în principal de creşterea substanţială a valorii pachetului de acţiuni deţinut la SIF Imobiliare PLC, emitent listat la BVB pe piaţa AeRO (simbol SIFI), dar cu o lichiditate extrem de scăzută", se arată în raportul SIF Banat-Crişana.
Depozitarul Central distribuie un nou pachet de dividende
Valoarea portofoliului de acţiuni (la societăţi listate şi nelistate) reprezenta 83,28% din totalul activelor administrate de SIF Banat-Crişana, cifrându-se la 2,936 miliarde de lei. Valoarea deţinerilor în 46 de emitenţi listaţi se cifra la 2,747 miliarde de lei.
Din punct de vedere al expunerii geografice, valoarea portofoliului de acţiuni din România se cifra la 1,502 miliarde de lei, faţă de 1,719 miliarde de lei în 2019. Valoarea deţinerilor pe pieţele externe era de 1,433 miliarde de lei.
La finalul semestrului 1 2020, SIF Banat-Crişana deţinea participaţii majoritare (peste 50% din capitalul social al emitentului) în 13 companii, cu o valoare însumată de 1,647 miliarde de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ziua de 1 Decembrie nu este...
Banca Națională a României...
ANAF a pus în dezbatere publică...
Activele Pilonului II au urcat...
Elvețienii au respins duminică,...
Argintul urcă la un nou maximum...
Preşedintele Franţei, Emmanuel...
Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...
Elveţienii sunt chemaţi...
Cod galben de inundaţii în şase...
ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...
Pachetul doi de măsuri fiscale...
UE deblochează legea pentru...
Peste 6.500 de avioane A320...
Guvernul schimbă HG 1096...
Europa se află în fața unei...
Produsele românești domină...
Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...
Două petroliere implicate în...
Banca Transilvania și BT...
Banca americană JPMorgan se confruntă cu un val de...