Siguranţa centralei nucleare din Zaporojie este "pe muchie de cuţit", avertizează şeful AIEA

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Centrala nucleară de la Zaporojie
Centrala nucleară de la Zaporojie
Centrala nucleară de la Zaporojie: 'Suntem pe muchie de cuţit', avertizează şeful AIEA.

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a apreciat joi că "siguranţa" centralei nucleare din Zaporojie, în sudul Ucrainei, este "pe muchie de cuţit", după ce în apropierea ei au explodat recent două mine, relatează France Presse.

"Dacă nu acţionăm acum pentru a proteja centrala, norocul nostru s-ar putea schimba mai devreme sau mai târziu, cu consecinţe potenţial grave asupra sănătăţii umane şi mediului înconjurător", a avertizat Grossi într-un comunicat difuzat la Viena, unde se află sediul AIEA.

"Suntem pe muchie de cuţit în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea nucleare la centrala din Zaporojie", cea mai mare din Europa, ocupată de trupele ruse din martie 2022, a adăugat el, reiterând temerile deja exprimate în mai multe rânduri de organizaţia sa.

Două explozii de mine terestre s-au produs în afara gardului care înconjoară uzina, prima în 8 aprilie, iar cealaltă patru zile mai târziu, potrivit comunicatului.

Nu se ştie pentru moment ce a declanşat exploziile, a subliniat Grossi, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu înalţi responsabili ruşi la Kaliningrad (vestul Rusiei). El se deplasase cu puţin timp înainte la centrala din Zaporojie, pentru a doua oară de la începutul războiului în Ucraina.

Directorul AIEA a avertizat joi, între altele, că uzina - unde se află şase reactoare nucleare - continuă să depindă de o singură linie electrică încă funcţională, ceea ce constituie "un risc major pentru siguranţa şi securitatea nucleară".

O linie electrică de urgenţă avariată la 1 martie nu a fost încă reparată, şi-a exprimat regretul AIEA, agenţie a ONU.

AIEA subliniază de asemenea că situaţia personalului în această centrală rămâne "complexă şi dificilă", inclusiv din cauza penuriei de angajaţi.

Agenţia nucleară ucraineană Energoatom a comunicat joi despre explozia unei mine ruseşti lângă camera de control a unuia din reactoarele de la centrala Zaporojie, a transmis agenţia de presă Unian, citând un comunicat al Energoatom.

"Ocupanţii ruşi continuă să transforme centrala nucleară de la Zaporojie într-o bază militară, amplasând mine în jurul uzinei. Şi aceste acţiuni nu pot să nu aibă consecinţe", avertizează Energoatom în comunicatul său postat peTelegram, în care indică faptul că o explozie a avut loc în apropierea camerei de control a reactorului IV.

"După cum au spus teroriştii nucleari înşişi, o mină a lor a explodat", se arată în comunicatul citat.

Sunetul exploziei a fost auzit de angajaţii ucraineni care continuă să muncească la centrala nucleară din Zaporojie. Dar , potrivit Energoatom, ruşii "au încercat" să-i calmeze şi să acopere urmele deflagraţiei, astfel încât experţii AIEA prezenţi la faţa locului să nu vadă aceasta.

În pofida faptului că angajaţii ucraineni continuă să lucreze acolo, centrala de la Zaporojie se află sub controlul corporaţiei de stat ruse Rosatom.

După cum au relatat anterior media ucrainene şi internaţionale, armata rusă a desfăşurat nu numai soldaţi înarmaţi, ci şi echipamente militare pe teritoriul acestei centrale nucleare din sudul Ucrainei.

La sfârşitul lunii martie, după opt luni de negocieri fără rezultat, AIEA a renunţat la ideea creării unei zone demilitarizate în jurul centralei. Potrivit lui Rafael Grossi, agenţia caută acum o altă soluţie pentru a asigura siguranţa centralei nucleare din Zaporojie, notează de televiziune pe internet Nastoiaşcee Vremea, un proiect al Radio Free Europe/Radio Liberty şi Voice of America.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Certificat de înregistrare fiscală / Ilustrație: DCBusiness
Sebastian Burduja
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Donald Trump
Inquam Photos / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Locuri de muncă
Un cuplu semnează un contract / Foto: Freepik
Elon Musk / FOTO: Facebook
Curs valutar / Foto: DCBusiness
Santierul Naval Mangalia
Ursula von der Leyen la Forumul Economic Mondial de la Davos
Reactorul EAST / Foto: HFIPS
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Deficit record în România, în contrast cu trendul european

Deficitul bugetar al României crește, contrar tendinței...

Ilie Bolojan / FOTO: Captură ecran
Beijing / FOTO: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels

Producţia de cărbune a României s-a prăbuşit

Cifre oficiale de la INS despre producţia de cărbune a...

Dolari / Foto: Freepik
TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio
ANAF / Foto: DCBusiness
Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală
Acord între Statele Unite și Uniunea Europeană privind TAXELE vamale pentru oţel şi aluminiu
Christel SCHALDEMOSE
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
foto: pexels.com

Cum s-a văzut în Coreea de Nord învestirea lui Donald Trump

Presa din Coreea de Nord a relatat despre ceremonia de...

Mina de litiu Shevchenkivske
Tineri oameni de afaceri / Foto: Freepik
Știrile dimineții

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi vă aducem în prim-plan o selecție a celor mai...


pixel