Simona Halep, locul patru mondial la această CATEGORIE

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Jucătoarea noastră, Simona Halep
Jucătoarea noastră, Simona Halep
Jucătoarea română de tenis Simona Halep ocupă locul al patrulea în clasamentul sportivelor cu cele mai mari venituri din lume, stabilit de publicaţia economică americană Forbes şi dominat de japoneza Naomi Osaka.

Conform calculelor realizate de Forbes, Halep, aflată pe locul secund în ierarhia WTA, a realizat venituri totale de 10,9 milioane dolari în perioada iunie 2019 - iunie 2020, cea mai mare parte (6,9 milioane dolari) fiind reprezentată de premiile câştigate la turneele la care a participat, restul de 4 milioane dolari provenind din contractele de publicitate.

"Halep a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem la Wimbledon, anul trecut, iar cele 36,5 milioane de dolari câştigate din premii pe parcursul carierei o plasează pe locul al patrulea în ierarhia all time (prima fiind Serena Williams, cu 93 milioane dolari). Printre sponsorii lui Halep se numără branduri globale precum Nike, Wilson, Hublot şi Avon, precum şi alte câteva din ţara sa natală, România", scrie Forbes.

Clasamentul veniturilor realizate în sportul feminin mondial în ultimele 12 luni o are în frunte pe japoneza Naomi Osaka, cu venituri totale de 37,4 milioane dolari, dintre care doar 3,4 milioane dolari câştigaţi din tenis, restul de 34 milioane dolari provenind din contractele de publicitate.

Americanca Serena Williams ocupă locul secund, cu un total de 36 milioane dolari (4 milioane premii şi 32 milioane sponsorizări), urmată de australianca Ashleigh Barty, cu 13,1 milioane dolari (10,1 milioane premii şi 3 milioane din contracte publicitare).

Citește și Record absolut! A câștigat 13 miliarde $ într-o singură zi

Pe locul al cincilea în ierarhia Forbes se află jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, cu 8,9 milioane dolari (4,9 milioane premii şi 4 milioane contracte de publicitate). De altfel, primele nouă sportive din clasamentul realizat de revista americană sunt jucătoare de tenis, singura "intrusă" în Top 10 fiind jucătoarea americană de fotbal Alex Morgan.

Iată cum se prezintă clasamentul veniturilor din sportul feminin în 2020, stabilit de Forbes:

1. Naomi Osaka (Japonia/tenis) 37,4 milioane dolari
2. Serena Wiliams (SUA/tenis) 36 milioane
3. Ashleigh Barty (Australia/tenis) 13,1 milioane
4. Simona Halep (România/tenis) 10,9 milioane
5. Bianca Andreescu (Canada/tenis) 8,9 milioane
6. Garbine Muguruza (Spania/tenis) 6,6 milioane
7. Elina Svitolina (Ucraina/tenis) 6,4 milioane
8. Sofia Kenin (SUA/tenis) 5,8 milioane
9. Angelique Kerber (Germania/tenis) 5,3 milioane
10. Alex Morgan (SUA/fotbal) 4,6 milioane

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel