SIMPTOM prezent la 8 din 10 bolnavi de COVID-19. Bine de ȘTIUT

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Devine un indicator extrem de valoros
Devine un indicator extrem de valoros
Un simptom care nu a fost inclus, inițial, pe lista semnelor ce indică, în principiu, contaminarea cu noul coronavirus, respectiv tuse, oboseală, dureri musculare, febră, dureri de cap. A apărut pe parcursul pandemiei, când tot mai multe persoane se prezentau la medic acuzând ba una, ba alta și demonstrând, astfel, cât de parșiv este SARS-CoV-2, noul virus pe care încă învățăm să-l stăpânim.

Este vorba de pierderea mirosului și a gustului. Un simptom studiat de un grup de cercetători de la University College London. Experții britanici au analizat testele pentru noul coronavirus a 600 de persoane care, din nefericire, s-au infectat cu SARS-CoV-2. 

S-a constat că opt din zece pacienți, adică 78% dintre cazurile examinate au prezentat acest simptom, adică, în faza encipientă a bolii, au rămas fără gust și fără miros. Mai mult, la 40% dintre acestea nu a existat tuse și nici febră ridicată, scrie Daily Mail. 

Conform instrucțiunilor elaborate de specialiștii King's College London pentru identificarea prezenței noului virus în organism, cel mai frecvent simptom al infecției este, la adulți, starea de oboseală, urmată de durerile de cap. Anosmia, adică pierderea gustului și mirosului, apare pe locul trei, în timp ce la copii acest simptom nici măcar nu intră în top 5 al celor mai des întâlnite semne de îmbolnăvire. 

Citește și Averea ascunsă a lui Pablo Escobar, descoperită de un nepot al narcotraficantului

”Având în vedere că suntem la începutul celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus, cunoașterea simptomelor, cumulată cu testarea în masă și respectarea normelor sanitare dobândesc o importanță majoră în încercările de a limita răspândirea noului virus”, au explicat oamenii de știință britanici. 

În opinia lor, ”în condițiile în care se apropie sezonul gripal care se va suprapune peste epidemia de covid-19, rezultatul studiului nostru arată că pierderea gustului și mirosului constituie un indicator prețios pentru stabilirea diagnosticului corect”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz

pixel