Tranzacții de 99,72 milioane euro: BVB închide săptămâna pe roșu
Performanța negativă a fost...
"Cu siguranţă, recalcularea celor 5 milioane de dosare de pensii poate fi pusă în pericol de lipsa de personal, pentru că noi facem eforturi extraordinare ca să asigurăm activitatea în momentul acesta: colegii rămân peste program şi chiar dacă facem ore suplimentare nu avem când să le recuperăm", a afirmat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, Mihaela Dună, într-o conferinţă de presă.
De asemenea, problemele infrastructurii IT îngreunează şi ele activitatea angajaţilor din Ministerul Muncii, a adăugat vicepreşedintele FSMM Adrian Ionică.
"Nu vorbim doar de lipsa de personal, problemele sunt legate şi de infrastructura hardware şi software, atât timp cât aplicaţiile nu sunt actualizate la timp, se aşteaptă a se rezolva o speţă pe o anumită lege poate şi câteva luni, cum a fost Legea 221, s-a aşteptat aproape un an de zile după emiterea legii, în martie a venit aplicaţia", a declarat Adrian Ionică.
Citește și: Marius Budăi despre Legea pensiilor: Am pierdut 6 luni
Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii a confirmat şi el că problema principală este lipsa angajaţilor din sistem.
"Problema principală la acest moment o reprezintă lipsa de personal din instituţiile Ministerului Muncii - vorbim aici de Case de Pensii, agenţii judeţene de plăţi şi prestaţii, agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi inspectorate teritoriale de muncă. Cel mai mare deficit de personal îl avem pe Casele de Pensii, ştim cu toţii că urmează o nouă lege a pensiilor, lege care va angrena atât personalul existent cât şi personal care trebuia angajat. Noi am semnalat aceste probleme, vizavi de personal, vizavi de aplicaţii, vizavi de timpul de lucru, probleme care au rămas fără rezolvare până în acest moment", a afirmat Adrian Ionică.
Preşedintele FSMM, Mihaela Dună, a subliniat că recalcularea celor 5 milioane de dosare va dura mult timp.
"Imaginaţi-vă că Legea 221 a fost emisă în august, a început să creeze efecte începând cu octombrie, iar un program pentru 100.000 de beneficiari a durat aproape 6 luni de zile. Cam cât durează să creeze o aplicaţie informatică pentru a recalcula aceste 5 milioane de dosare?", s-a întrebat liderul de sindicat.
Citește și:Legea pensiilor va fi modificată. Anunțul ministrului Budăi
Aceasta a apreciat că declaraţiile publice ale ministrului Muncii pe tema situaţiei recalculării pensiilor pun presiune pe angajaţii Caselor de Pensii, în contextului lipsei de personal.
"Deşi Legea 221 privind recalcularea pensiilor a fost încă de anul trecut în vigoare, noi am primit programul în teritoriu abia pe 23 martie. Mai mult decât atât, declaraţiile domnului ministru au exercitat presiuni asupra angajaţilor din Casele teritoriale de Pensii, pentru că noi ar trebui, într-un timp relativ scurt, să emitem aceste decizii, pentru că la nivel de număr de beneficiari sunt 100.000 de beneficiari, şi atunci orice declaraţie publică exercită o presiune asupra noastră, pentru că ne confruntăm şi cu un deficit major de personal", a completat Mihaela Dună.
Lipsa de personal
Liderul de sindicat a arătat că România se află mult sub media Uniunii Europene în ceea ce priveşte numărul de funcţionari alocaţi beneficiarilor pensionari.
"L-am întrebat pe domnul ministru cum vom recalcula aceste 5 milioane de dosare pe un astfel de deficit de personal, adică cu aproximativ 3400 de posturi ocupate, 3700 sunt aprobate la nivel naţional, în condiţiile în care noi suntem mult sub media Uniunii Europene, în sensul în care la 10.000 de beneficiari ar trebui un număr de 15-20 de funcţionari, la noi nu este aşa, noi la acest moment avem un procent de 6,7 funcţionari pentru 10.000 de beneficiari", a afirmat Mihaela Dună.
Aceasta a explicat că angajaţii Ministerului Muncii se confruntă cu suprasolicitarea şi cu supraîncărcarea cauzate de lipsa de personal.
"Ne dorim de la domnul ministru să existe un dialog cu angajaţii din sistem, acest dialog în acest moment nu există. Ne dorim ca domnul ministru să se aplece asupra problemelor din sistem. Există un grad de nemulţumire în cadrul instituţiilor Ministerului Muncii, pentru că suprasolicitarea şi supraîncărcarea ne duc într-o stare în care trebuie să ni se audă glasul şi să înţeleagă că sunt probleme absolut reale şi dacă vrem să le rezolvăm în primul rând trebuie să ne aşezăm la masa dialogului, pentru că pe zona Caselor de Pensii e nevoie de foarte multă atenţie pentru a pregăti această recalculare", a adăugat lidera de sindicat.
Preşedintele FSMM nu a exclus intrarea în grevă a angajaţilor din Ministerul Muncii.
"Probabil că vom ajunge la grevă, pentru că noi încercăm să realizăm dialog cu Ministerul Muncii de 2 ani de zile, întâlnirile se obţin foarte greu. (...) Colegii din cadrul agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă s-au confruntat în această lună cu situaţia de a nu li se asigura salariul, adică toate veniturile, la data la care trebuia, adică pe 15, pentru că nu au fost fonduri suficiente. Am încercat să facem un dialog cu agenţia naţională, care a refuzat dialogul. Sunt colegi în ţară care şi-au luat salariile abia ieri", a afirmat Mihaela Dună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...