România, exportator net de energie electrică. Hidro și hidrocarburile duc azi greul
Sistemul energetic național a...
Producătorii auto General Motors, Ford și Stellantis se află în negocieri contractuale cu puternicul sindicat United Auto Workers și există o "probabilitate foarte mare" ca o grevă de amploare să fie declanșată dacă nu se ajunge la un acord până pe 14 septembrie, a anunțat firma de investiții Wedbush într-o notă adresată clienților.
"Este o potențială situație de coșmar pentru GM și Ford", au subliniat analiștii Wedbush, în condițiile în care ambele companii se află în "primele etape" ale tranziției spre vehiculele electrice pentru următorul deceniu.
În opinia experților de la Wedbush, în cazul unei greve, "producția și foaia de parcurs a vehiculelor electrice ar putea fi amânate până în 2024, iar abaterile de la graficul de livrări vor genera și mai multe probleme pentru GM, Ford și Stellantis, care nu traversează cele mai fericite perioade din istoria lor".
Cu toate acestea, în cazul în care unele dintre propunerile sindicatului, care prevăd, printre altele, o creștere a salariului orar cu peste 40% și o săptămână de lucru redusă la 32 de ore, vor fi acceptate, "creșterea costurilor anuale suplimentare, estimate la miliarde de dolari, se va materializa printr-o creștere a prețurilor la mașinile electrice electrice și, firește, o pierdere a competitivității pe piețele auto, au estimat analiștii Wedbush.
Ei au precizat că, în săptămâna petrecută la Detroit - capitala industriei auto americane - au simțit "multă nervozitate" printre lucrători, deoarece "multe depind de aceste negocieri".
Citește și Depășirea noului prag de viteză, sancționată cu amenzi de mii de lei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Sistemul energetic național a...
Argintul s-a prăbușit cu 30%...
Alianța OPEC+ a convenit, în...
Guvernul a aprobat o modificare...
Anul 2026 va fi decisiv pentru...
Bitcoin, cea mai mare...
India și Uniunea Europeană au...
Legea care majorează capitalul...
Arieratele bugetului general...
Furnizorul de componente auto...
Prăbușire istorică a...
O modificare importantă în relația dintre contribuabili...
Guvernul federal al Statelor...
Sistemul electroenergetic al...
Guvernul calmează haosul din...
Nvidia intenționează să facă o...
Cel puțin o persoană a murit și...
Companiile cu capital românesc...
Actorul american Steven Seagal...
Probleme grave în rețeaua...
Zvonurile despre anulări în...
Circulaţia pe drumurile...
Numărul beneficiarilor de...