Noi obligații RO e-Factura: ANAF modifică procedura de înregistrare
RO e-Factura obligatoriu:...
Rami Kahwaji, profesor la Universitatea din Bradford, a dezvoltat un sistem cu ajutorul căruia Agenția spațilă americană, NASA, poate prezice apariția de noi explozii solare și poate analiza așa numitele pete solare.
Tot cu ajutorul acestui sistem, experții americani au reușit să stabilească faptul că, în următorii ani, vor exploziile solare se vor intensifica, atât din punct de vedere al ritmicității, cât și al puterii lor.
O veste care îi pune pe jar pe oamenii de știință, în opinia cărora situația nou creată va pune în pericol întreaga omenire, foarte dependentă de tehnologii. Iar asta deoarece pe dura creștere activității sale, Soarele produce mai multă căldură, apar mai multe pete pe suprafața astrului.
Citește și Vaccin COVID-19. Veste EXCELENTĂ de la compania Moderna
Se reduc, în același timp, și pauzele dintre furtunile solare, atât de păgubitoare pentru tot ce înseamnă transfer de date fără fir. Iar lista daunelor este lungă. Astfel, în perioadele cele mai de vârf, este posibilă chiar și o întrerupere a alimentării cu energie electrică, ceea ce pentru civilizația noastră echivalează cu un colaps.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
RO e-Factura obligatoriu:...
GAP-ul de TVA al României va...
Ultimele zile pentru depunerea...
ANAF a demarat un proiect pilot...
Curs valutar, 15 ianuarie 2026.
Ministerul Dezvoltării vrea să...
Acordul UE–Mercosur divizează...
Gigantul ultra-fast fashion...
Avocatul specializat în...
IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...
Lukoil câștigă timp pentru...
Ce declarații trebuie depuse la...
Alianța petrolieră OPEC+,...
Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...
Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...
Sindicatul Salariaţilor din...
Val de scumpiri în economie:...
Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...
Ministrul Finanțelor, Alexandru...
Bursa de pe Wall Street închide...
Reorganizare amplă în sectorul...