"Vor fi finanţate. Aici este clar că trebuie să dăm acest impuls, în special pentru producătorii din România. Industria auto în România are un procent foarte important din produsul intern brut. De asemenea, asigură o foarte mare parte din exporturile României, or, aici e nevoie de acest stimulent pentru a creşte, practic, producţia internă. (...) Cel mai probabil în luna martie (...) Rabla Plus va continua. (...) În anul 2019 nu s-au achiziţionat foarte multe maşini electrice, dar o parte din Programul Rabla va fi alocat şi pentru maşinile electrice', a declarat premierul la un post de televiziune.
În altă ordine de idei, Orban a anunţat că reglementările privind achiziţiile publice ar urma să fie modificate în sensul "simplificării" acestora și a explicat că, pe actualele reglementări, există riscul pierderii fondurilor europene prin contestaţiile licitaţiilor la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi apoi la cele două instanţe - de fond şi de apel.
Citește și Directorul Dacia: Programul Rabla este o măsură foarte bună
"Una dintre simplificările la care ne-am gândit - încă nu am luat nicio decizie, facem o analiză în continuare - este aceea de a nu exista decât o instanţă de apel după Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Şi să existe nişte complete specializate la nivelul Curţilor de Apel în care să fie judecători care să fie specialişti în analiza procedurilor de achiziţie publică", a spus premierul. Ludovic Orban a subliniat că modificările privind achiziţiile publice se vor face respectând reglementările europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Bursele americane au deschis...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...
Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...
Ministerul Finanțelor a...
Parlamentul European a adoptat...
Agenția Națională de...
Inflația din România se află pe...
Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...
Grupul francez Lactalis a...
Preşedintele american Donald...
Prețul aurului a urcat miercuri...
Asociaţia Prosumatorilor şi...
Cea mai mare centrală nucleară...
Rezultatul votului de miercuri...
Piețele financiare au...
Ţinta de deficit bugetar pentru...
Banca Națională a României a...
Luna ianuarie aduce obligații...
Grupul Renault a anunțat că se...
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Lucrările de construcţii s-au...