ȘOC în FRANȚA. Cadavre donate pentru cercetare medicală, folosite la teste auto

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Cei care și-au donat corpurile nu au fost informați
Cei care și-au donat corpurile nu au fost informați
Centrul unde se donează cadavrele în vederea cercetării medicale de la Universitatea de Medicină Paris-Descartes, a fost închis în urma unui scandal dezvăluit în 2019 de publicația franceză L'Express.

Centrul ar fi pus la dispoziția unor companii auto, cadavre pentru teste de impact sau experimente militare.

În 2019, nu mai puțin de 37% din veniturile centrului proveneau de la companii industriale, o practică juridică instituită pe baza unui acord legal - unic în Europa - cu Centrul European pentru donarea de organisme. Toate bune și frumoase doar că donatorii nu au fost informați despre aceste lucruri.

Scandalul dieselgate. Fostul șef al VW a fost de acord să plătească

Indispensabil?

Experimentele cu cadavre ridică semne de întrebare, dar aparent ar fi esențiale, în special pentru subiecți supraponderali, spune prof. Olivier Gagey, președintele consiliului științific al Centrului European de Studii de Securitate și Analiză de Risc (CEESAR). Armata a efectuat și experimente militare, potrivit profesorului, citând exemplul vehiculelor care trec peste o mină.

Organizația CEESAR nu își ascunde practicile, chiar menționează negru pe alb în site-ul său web despre teste, organizația utilizând în jur de 20 de cadavre pe an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik

pixel