Soluții inovatoare pentru valorificarea gazelor din Marea Neagră: Una dintre ele, producerea amoniacului albastru

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Platformă marină / Foto: Freepik
Platformă marină / Foto: Freepik
România caută soluții inovatoare pentru valorificarea gazelor din Marea Neagră, anunţă Ministerul Economiei. 

Săptămâna aceasta a avut loc la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului un workshop dedicat explorării posibilităților de dezvoltare a unui proiect pentru producerea amoniacului albastru la nivel național. La discuţii au participat specialiști din cadrul Ministerului Energiei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) – Biroul de Promovare Comercială și Economică Londra, companiei ROMGAZ, precum și experți din partea Fertilizer Industrial Services, respectiv Dan Cojocaru – Ammonia process safety expert și Bogdan Bretescu – Reliability & Maintenance Advisor.

 

Discuțiile au debutat cu un schimb de idei referitoare la identificarea celor mai bune variante de a exploata, cât mai profitabil pentru România, gazele din Marea Neagră. O soluție cu beneficii majore pentru țara noastră o poate reprezenta un astfel de proiect de producere a amoniacului albastru. Acest tip de amoniac obținut printr-un procedeu inovator de capturare și stocare a carbonului ne poate repune într-o poziție favorabilă și pentru relansarea producției de îngrășăminte chimice, dând astfel o considerabilă valoarea adăugată gazului românesc. Avantajele principale ale României sunt reprezentate de faptul că dispune de gaz natural din producția proprie, de resursa umană calificată și existența unei tradiții industriale în domeniu dar mai ales, de posibilitatea de captare și stocare a dioxidului de carbon în rezervoarele de gaz natural epuizate, existând premise de export atât în Uniunea Europeană, cât și Japonia sau Coreea de Sud, informează MEAT.

 

Ministrul Radu Oprea:

 

„Cred că împreună putem să identificăm proiecte care să valorifice gazul românesc. Am inițiat, astfel, un dialog tehnic pentru a coagula eforturile și pentru a explora oportunitățile privind amoniacul albastru, pe baza expertizei fiecărui participant la discuții. În prezent, observăm un dezechilibru macroeconomic în balanța comercială a fertilizatorilor. Mai mult, este cunoscut faptul că, pentru producțiile poluate de CO2, inclusiv cele din industria de îngrășăminte, vor fi impuse taxe suplimentare la nivelul UE, ceea ce va face importurile mai costisitoare. Dacă valorificăm resursele de gaze naturale din România, țara noastră va avea de câștigat din punct de vedere economic. Nu trebuie să uităm, totodată, că avem un avantaj istoric în industria petrolieră, Ploieștiul găzduind prima rafinărie din lume. Astfel, stocarea carbonului ar putea fi o soluție viabilă”, a declarat ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel