Spaima lumii! Este cea mai puternică rachetă de pe pamânt!

Autor: Ecaterina Dumitrescu
Data publicării:
O armă foarte putenică
O armă foarte putenică
DF-41, ”cea mai misterioasă și mai perfecționată” rachetă balistică intercontinentală a Chinei ar putea fi prezentată marelui public la 1 octombrie 2019 la parada militară de la Beijing, dedicată aniversării a 70 de ani de la crearea republicii, scrie Global Times, citând China Global Television Network (CCTV). 

Se precizează că, în ianuarie, armata chineză a reluat programul de teste pentru DF-41. CCTV a adăugat că toate cele trei generații de rachete DF-5, DF-31 și DF-41, purtătoare a unui sau mai multe focoase termonucleare, sunt capabile să doboare ținte aflate la peste 10.000 de kilometri, cu o abatere de câțiva metri.

DF-41 este considerată cea mai puternică rachete din China, dar și din lume. Conform diferitelor surse, raza ei de acțiune se situează între 13.000 și 15.000 de kilometri.

Citește și Coșmar. Arme, mai teribile decât bomba nucleară!

Publicația americană Business Insider scrie, la rândul ei, că majoritatea rachetelor chineze sunt depozitate în buncăre bine apărate. China speră, astfel, că, întărindu-și sistemul de apărare aeriană, va putea lansa o ripostă. Doctrina militară a statului exclude eventualitatea ca țara să atace prima.

Arsenalul de rachete balistice intercontinentale al Chinei cuprinde diferite tipuri de arme, cu staționare fixă, pe platforme mobile și submarine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com

pixel