Spaniolii vor prețuri accesibile la locuințe. Zeci de mii au ieșit în stradă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Madrid, Spania / sursa: flickr.com
Madrid, Spania / sursa: flickr.com
Circa 22.000 de spanioli au ieșit duminică pe străzile Madridului pentru a cere locințe la prețuri mai scăzute.

Prețul apartamentelor în regim hotelier a ridicat foarte mult costurile apartamentelor iar spaniolii se simt excluși de pe piață.

Sub sloganul „Locuința este un drept, nu o afacere”, locuitorii au mărșăluit în capitala spaniolă pentru a cere prețuri mai mici la închirierea locuințelor și condiții de viață mai bune.

Nu mai puțin de 22 mii de persoane au ieșit în stradă, potrivit guvernului spaniol.

„Spaniolii nu pot trăi în propriile lor orașe. Ne forțează să plecăm din orașe. Guvernul trebuie să reglementeze prețurile, să reglementeze locuințele”, a declarat unul dintre demontranți, conform Reuters.

În luna iulie, guvernul spaniol a anunțat o reprimare a închirierilor pe termen scurt și a închirierilor sezoniere pentru vacanțe. Acesta intenționează să investigheze anunțurile de pe platforme precum Airbnb ABNB.O și Booking.com BKNG.O pentru a verifica dacă acestea au licențe.

Spania se străduiește să găsească un echilibru între promovarea turismului, unul dintre motoarele economiei sale, și preocupările cetățenilor cu privire la chiriile ridicate și inaccesibile din cauza gentrificării și a reorientării proprietarilor către chiriile turistice mai profitabile.

Într-o altă manifestație, desfășurată duminică în Barcelona, împotriva cursei de yachting Cupa Americii, protestatarii au acuzat evenimentul sportiv internațional pentru creșterea prețurilor chiriilor și creșterea numărului de turiști într-un oraș supraaglomerat.

Locuitorii din Insulele Canare și Malaga au organizat, de asemenea, proteste în acest an împotriva creșterii chiriilor pentru turiști. Lucrătorii sezonieri din sectorul hotelier se chinuie să găsească cazare în aceste puncte fierbinți ale turismului, mulți recurgând la dormitul în rulote sau chiar în propriile mașini.

 

Tinerii spanioli, în pragul disperării

Tinerii sunt cei mai afectați de această problemă, deoarece 66% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani din Spania locuiesc încă în casa familiei, față de 50% în 2010.

Președintele Federației regionale a asociațiilor pentru locuințe din Madrid (FRAVM), Jorge Nacarino, a declarat că „administrațiile trebuie să se angajeze într-o schimbare clară și urgentă”. Aceasta este și principala revendicare a Uniunii Chiriașilor din Madrid. „Impunitatea proprietarilor a luat sfârșit. Dacă veți continua să creșteți prețurile, nu vă vom mai plăti”, a declarat Valeria Racu, purtătoarea de cuvânt a grupului. Racu a cerut, de asemenea, demisia ministrului locuinței, Isabel Rodríguez.

 

Număr de turiști record în Spania în vara acestui an

Numărul de turiști care au sosit în Spania din ianuarie până în august a fost de 64,31 milioane, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INE). Această cifră reprezintă o creștere de 11,2% față de aceeași perioadă din 2023.

Acest număr masiv de turiști înseamnă și mai multe cheltuieli care ajung la guvernul spaniol. Până în luna august a acestui an, cheltuielile turiștilor străini în Spania s-au ridicat la 86.472 de milioane de euro, conform datelor din INE, cheltuielile medii ale fiecărui turist străin fiind de 1.405 euro, ceea ce reprezintă o creștere de 4,62% față de același interval de anul trecut.

În funcție de naționalitate, Regatul Unit continuă să conducă lista vizitatorilor europeni în Spania. Numai în luna august, numărul turiștilor britanici care au vizitat Spania a fost de 2.119.550, cu 4,7% mai mulți decât în aceeași lună a anului trecut, urmați de germani (1.241.647 de vizitatori) și francezi (2.139.022).

În ceea ce privește regiunile, vizitatorii internaționali continuă să aleagă Insulele Baleare ca principală destinație (cu 2.484.006 persoane), urmate de Catalonia (2.287.000), Madrid (2.254.300) și Andaluzia (1.304.679). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Dumitru Costin, BNS
Medicamente / Foto: Freepik
Bursa de Valori București
Banca Naționala a României
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 şi 23 de grade.
Centru de date / Foto: Freepik
Wang Yi
Programul Casa Verde Fotovoltaice
Termocentrala de la Turceni
Miraj, efect cauzat de temeratura ridicată / Foto: Jeffrey Beall

Canicula aduce restricții de trafic în Teleorman

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii...

Un călător se uită la avioanele de pe pista de aterizare / Foto: Freepik
Ilie Bolojan, în Parlamentul României / Foto: George Călin / Inquam Photos
ANAF
Poluare / Foto: Freepik
Energie verde / Foto: Freepik
Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

România, în topul celor mai mari prețuri la energie

Prețurile la energie electrică continuă să varieze...

Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
OPEC
Caniculă
Camioanele care au fost depistate de Poliția de Frontieră
Trafic oprit pe Podul Prieteniei
Freepik.com
Freepik.com
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Pompieri
Grafică: Oana Pavelescu

pixel