Split TVA, aprogat de Guvern prin Ordonanță de Urgență

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Guvernul Orban a luat această decizie
Guvernul Orban a luat această decizie
Guvernul a abrogat OUG 23/2017, care se referă la plata defalcată a TVA, printr-o Ordonanță de Urgență publicată luni în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, prevederile Ordonanței vor intra în vigoare de la 1 februarie 2020. "(3) Începând cu data publicării prezentei ordonanțe de urgență, organele fiscale nu mai operează înscrieri în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA", se notează în documentul citat de Mediafax.

Conform Ordonanței, contul de TVA poate fi executat silit de către orice creditor, indiferent de natura creanței. Comisia Europeană (CE) a cerut autorităților să elimine din legislație sistemul plății defalcate a taxei pe valoare adăugată, numit și sistemul split TVA, deoarece încalcă dreptul Uniunii Europene (UE).

Citește și Cîțu: Modificările Ordonanţei 114 ar putea crea mediului de afaceri alte probleme

Sistemul split TVA a fost introdus în legislație de la 1 octombrie 2017, fiind folosit opțional de către firmele care au dorit acest lucru, până pe 31 decembrie 2017. De la 1 ianuarie 2018, sistemul se aplica obligatoriu pentru companiile care au datorii mari la plata TVA și cele care se află în insolvență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com

pixel