Sprijinul pentru încălzire se va acorda pe carduri speciale de energie

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Repartitor de căldură
Repartitor de căldură
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care stabileşte măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2024 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.

Beneficiarii vor avea, astfel, un card de energie, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea parţială a cheltuielilor cu energia, precum şi pentru compensarea, începând cu data de 15 aprilie 2024, a costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice.

Pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile este în valoare nominală de maximum 750 de lei, acordat pe locuinţă sau gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineţi pentru reglarea consumului de energie termică, pe baza procesului verbal de montare şi a facturii şi poate fi utilizat până la data de 27 decembrie 2024.

Deţinerea cardului de energie confirmă titularului calitatea de beneficiar al sprijinului pentru compensarea preţului la energie, respectiv pentru achitarea datoriilor curente şi sau restante la furnizorii de energie, sau, după caz, al sprijinului pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică. Nu are valoare nominală şi nu poate face obiectul tranzacţionării. Orice tentativă de tranzacţionare atrage după sine anularea cardului de energie, precum şi a dreptului de a deţine sume în mandat poştal pentru a compensa preţul la energie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness
STB emite bilete valabile o oră

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României
Parc fotovoltaic / Foto: freepik
Foto: Freepik.com
Utilizatorii Twitter l-au "dat afară" pe Elon Musk
Fostul prinț Andrew alături Virginia Giuffre și Ghislaine Maxwell, fotografie din dosarul Epstein
Mark Zuckerberg
Unitate de reciclare a deșeurilor / Foto: Freepik

pixel