România, exportator net de energie electrică. Hidro și hidrocarburile duc azi greul
Sistemul energetic național a...
Valentin Lazea, de la BNR, propune TĂIERI de salarii și 4 zile de MUNCĂ
O soluţie ar putea fi, de exemplu, săptămâna de lucru de patru zile pentru bugetari, cu reducerea cu o cincime a salariului. Măcar aşa s-ar ajunge spre un cvasiechilibru între salariile bugetare şi salariile din mediul privat. Iarăşi, o soluţie ar fi din nou o intrare în sectorul bugetar la şapte ieşiri, cum s-a mai aplicat în trecut şi se mai pot imagina.
După șapte ani, EURO redevine mai populară decât DOLARUL
Pe locul trei, după euro și dolar se regăsește lira sterlină, urmată de yenul japonez. Poziția a cincea a fost atribuită dolarului canadian, care a luat-o înaintea yuanului chinezesc.
OMS pune lucrurile la punct. ADEVĂRUL despre VACCINURI
Știm, am aflat că patru vaccinuri au anunțat deja gradul lor de siguranță, de eficacitate și, judecând după aceste informații, respectivele tratamente pot fi considerate bune. Dar este nevoie de confirmare, ceea ce presupune alte teste și studii.
Oficial BNR. Impozitul pe proprietate, prea mic în România? Declarație
De ce, totuşi, cred că va fi necesară şi o anumită creştere a ratelor de impozitare? De exemplu, în ceea ce priveşte impozitul pe proprietate, este printre cele mai mici din Europa, în România. Totodată, în România, factorul lipsă, factorul care este cel mai rar este capitalul, capitalul intern
Banca UBS devine PRIMA bancă europeană care face acest lucru
UBS şi rivalul său Credit Suisse au decis în aprilie să amâne plata unei părţi din dividendele pentru 2019, ca urmare a presiunilor venite de la autorităţile bancare care doreau ca băncile să dea prioritate activităţii de creditare în contextul şocului economic provocat de pandemie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Sistemul energetic național a...
Argintul s-a prăbușit cu 30%...
Guvernul a aprobat o modificare...
Bitcoin, cea mai mare...
India și Uniunea Europeană au...
Legea care majorează capitalul...
Arieratele bugetului general...
Furnizorul de componente auto...
Prăbușire istorică a...
O modificare importantă în relația dintre contribuabili...
Guvernul federal al Statelor...
Sistemul electroenergetic al...
Guvernul calmează haosul din...
Nvidia intenționează să facă o...
Cel puțin o persoană a murit și...
Companiile cu capital românesc...
Actorul american Steven Seagal...
Probleme grave în rețeaua...
Zvonurile despre anulări în...
Circulaţia pe drumurile...
Numărul beneficiarilor de...
Antifrauda la nivel național:...